Trei străzi celebre de shopping din lume

 Florentina Liutic
.

Dacă nu există încă, sintagma „comfort shopping ar trebui inventată, iar reprezentantele sexului frumos știu foarte bine de ce. Sunt momente în care nimic nu te poate face mai fericită decât o pereche de pantofi Louboutin sau o rochie Chanel… de aceea vă prezentăm trei străzi celebre de shopping din lume.

 

Turismul de shopping a devenit în ultimii ani o practică tot mai populară și la noi, pasionatele de cumpărături neezitând să ia primul avion spre o destinație îndepărtată, doar de dragul unei perechi de pantofi din cea mai recentă colecție a unui designer de top. Iar faptul că marfa achiziționată direct de la sursă e și ceva mai ieftină e un argument imposibil de combătut. În plus, e „a win-win situation: în timp ce vezi lumea, îți înnoiești și garderoba. Iată, așadar, trei dintre cele mai faimoase destinații de shopping din lume pe care e obligatoriu să le vizitați dacă sunteți pasionate de modă:
BOND STREET (LONDRA)
Cea mai faimoasă stradă londoneză, cunoscută în lumea întreagă pentru magazinele sale scumpe, de designer, cu branduri exclusive și obiecte de lux, bijuterii, artă și antichități, atrage în fiecare an mii de turiști, gata să-și deschidă larg portofelele. Aici poți găsi cei mai prestigioși retaileri din lume, printre care Louis Vuitton, Cartier, Chanel, Bvlgari, Burberry, Hermès, Jimmy Choo și mulți alții. De 300 de ani încoace, Bond Street rămâne destinația preferată a celebrităților, dar și a amatorilor de shopping de lux. Printre ei, Hugh Jackman, Jessica Biel, Kelly Osbourne, Roger Federer și, nu în ultimul rând, celebrul editor Vogue, Anna Wintour, care adoră Fenwicks, dar și SJ Phillips Ltd, un magazin cunoscut pentru bijuteriile sale vintage și din metale prețioase. Pasionată de obiectele de colecție este și Victoria Beckham, care preferă shop-ul vintage Rolex. Cât despre atracția pe care o suscită această stradă, supermodelul Gigi Hadid s-a îndrăgostit atât de mult de Bond Street, încât și-a cumpărat un apartament luxos în zonă…

 

FIFTH AVENUE (S.U.A.)
Dacă te afli în Big Apple, să faci o sesiune de shopping pe Fifth Avenue devine aproape o obligație. Cum pe acest bulevard sunt sute de restaurante și magazine, o să-ți pierzi cu siguranță o zi întreagă pe acolo fără să fi trecut nici măcar pe lângă jumătate din ele, dar cine spune că nu poți repeta experiența? Bvlgari, Cartier, Dolce&Gabbana, Armani, Chanel, Yves Saint Laurent, Burberry, Vuitton, Tiffany îți oferă un adevărat regal de lux și eleganță, îmbiindu-te la shopping. O destinație de neratat este magazinul Saks, locul preferat al unor vedete ca Sofia Vergara, Calista Flockhart, Sharon Stone, Iman, Kesha, Bar Refaeli și Jessica Simpson. Fashionistele se vor simți la fel de răsfățate și în magazinele Fendi, Prada, Givenchy, Louboutin sau Gucci din Bergdorf Goodman, un alt loc preferat de celebrități, printre care Victoria Beckham, Mary J. Blige, Nicole Richie și Sarah Jessica Parker, care sunt cliente fidele ale acestui complex. Să mai spunem că este faimos pentru rochiile sale de mireasă?

 

CHAMPS ÉLYSÉES (PARIS)
Când zici Paris, zici Versailles, Eiffel, Louvre, Montmartre, dar, fără doar și poate, zici și… shopping. Orașul Luminilor este preferatul starurilor și
al turiștilor, nu puțini fiind cei care s-au lăsat fermecați de romantismul locurilor, dar și de buticurile de lux din capitala Franței, locul unde se dă
tonul în modă. Una dintre cele mai celebre zone de shopping, Champs Élysées, se află în al 8-lea arondisment al Parisului, unde luxul și-a ales
cartierul. Boutique-urile preferate ale vedetelor sunt Louis Vuitton, Tiffany, Chanel și Gucci, printre cei care le-au trecut pragul numărându-
se Rihanna, Ryan Seacrest, Kourtney Kardashian, Taylor Swift și Ashley Benson. Există însă vedete, ca Shakira, Bar Refaeli, Amber
Heard, Victoria Beckham și Pink, care nu ezită să treacă și pragul unor magazine prêt-à-porter sau al unor mega mall-uri, cum ar fi Nike, Marks
& Spencer, Fnac, Virgin Megastore și Bel Air Store. Cu o asemenea ofertă de nerefuzat e imposibil să pleci de pe Champs Élysées fără outfit-ul
mult visat sau fără un suvenir prețios de la faimosul Tifanny. Apoi, nu-ți rămâne decât să visezi la o seară romantică în compania lui Bruce
Willis. Pentru că și el a fost văzut pe celebra stradă, la Vuitton…

 

SHOPPING CELEBRE
• Rodeo Drive, Beverly Hills, este zona de shopping street unde cei bogați și faimoși își fac cumpărăturile, iar aici sunt unele dintre cele mai scumpe magazine.
• Bahnhofstrasse, Zürich, una dintre cele mai scumpe și exclusiviste străzi de shopping din lume. Aici găsești buticuri de designeri, ceasuri și bijuterii.
• Ginza, Tokyo, este recunoscut drept districtul cu cele mai multe magazine și una dintre cele mai luxoase zone de shopping din lume.
• Via Monte Napoleone, Milano, de asemenea printre cele mai scumpe străzi de shopping, e cea mai faimoasă din lume pentru modă și buticurile
de bijuterii.

 

OANA ENACHE Foto NORTHFOTO

 

Victoria Beckham pe Champs Élysées împreună cu băieții eiVictoria Beckham pe Champs Élysées împreună cu băieții ei

 

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton