Cătălina Grama, alias Jojo, a vorbit despre momentele tensionate din căsnicia ei. Actrița susține că soțul ei, Paul Ipate, apelează la umor atunci când vrea să depășească conflictele, iar abordarea ei e puțin diferită, astfel că îi acordă spațiu atunci când consideră că o discuție nu ajută. Actoria joacă un rol important în viața de cuplu, dar și în educația celor doi copii, Achim și Zora.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cătălina Grama și Paul Ipate formează un cuplu de un deceniu. Cei doi s-au căsătorit civil în 2023, în Italia, apoi au făcut o nuntă pentru prietenii din țară. Din rodul iubirii lor a rezultat o fiică, Zora, în vârstă de șapte ani. Actrița mai are un băiat, pe Achim, dintr-o relație anterioară. Ambii sunt elevi la școala de actorie înființată de cei doi soți.
Cum îi ajută umorul pe Jojo și Paul Ipate
Cătălina Grama spune că soțul ei, actor de profesie, își folosește din plin simțul umorului atât în căsnicie, cât și în educația copiilor lor.
„Nu, dar este un tip foarte amuzant. E un tip care are simțul umorului foarte bine dezvoltat, dar nu ne apucăm să facem astfel de lucruri și acasă ca la Săriți de pe fix. În schimb, pe latura de improvizație, se întâmplă, mai ales când ne jucăm cu copiii sau când predăm la cursurile noastre. Prin improvizație poți să devii foarte spontan, creativ și să capeți mai multă încredere în tine. Și este o metodă pe care o folosim și cu copiii noștri și pe partea educațională, dar și pe partea de actorie', a declarat actrița, potrivit ego.ro.
Chiar și în momentele când sunt certați, Paul Ipate mai apelează la câte o glumă pentru a detensiona atmosfera. Jojo recunoaște că soțul ei reușește întotdeauna s-o facă să râdă, iar astfel depășesc disputele.
„Eu nu sunt nervoasă… Mă supăr uneori, dar nu sunt genul nervos când mă cert. Dar da, apelează la simțul umorului și, îți dai seama, suntem amândoi destul de temperamentali că suntem moldoveni. Dar eu îl iubesc pe Paul, e un tip care normal că te amuză. Și dacă ai fi un pic supărat și face o glumă, normal că ne revenim. Despre asta e vorba în viață, să echilibrezi un pic lucrurile. Dacă am tot sta supărați nu am mai petrece atâția ani împreună…', a adăugat aceasta.
Cum îl împacă actrița pe soțul ei, Paul Ipate
De cealaltă parte, Jojo spune că abordează o atitudine caldă, însă știe când să-i ofere soțului spațiu.
„Eu încerc să fiu foarte caldă și drăguță, dacă se poate. Dacă am loc sunt tare drăguță. Dacă nu, aia e, îi dau spațiu. Cu toții mai avem momente mai puțin faste, să spunem, iar atunci fiecare are nevoie de o gură de aer și cred că e important să ne simțim partenerul și să îl lăsăm în pace dacă are o zi mai proastă', a mai declarat actrița.
Citește și: Cine este Paul Ipate. E căsătorit cu Jojo, sunt împreună de 10 ani și au o fetiță
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/001-cover-89.jpg)
Cum au început copiii lor lecțiile de actorie
Jojo și Paul Ipate au deschis împreună o școală de actorie. Copiii lor, Achim și Zora, au venit din curiozitate la primul curs și, ulterior, au dezvoltat o mare pasiune pentru actorie.
„Nu i-am convins. Le-am dat o opțiune în sensul în care, atunci când am deschis școala mea de actorie le-am spus că eu și Paul vom fi profesori la acea școală. Dacă, dacă vor, pot participa la cursuri, dacă nu, e opțiunea lor. Și, bine-înțeles, din curiozitate, au apărut la curs și nu au mai plecat. Le-a și plăcut. Asta apropo, că tot mă întrebai dacă sunt bossy. Nu, nu are nicio legătură cu structura mea de acasă…', a încheiat aceasta.
Sursa foto: Facebook