Andreea Marin s-a implicat de-a lungul anilor în foarte multe cauze sociale. Recent, la Gala Unica, vedeta a primit și premiu pentru Implicarea Socială. Tot ea a fost amfitrionul Galei Zetta – Ajuta-ne sa ajutam', în cadrul căreia a prezentat bilanțul campaniei pe care a derulat-o alături de zeci de medici apreciați, aceștia realizând voluntar 125 de operații complexe.
Gala „Zetta – Ajută-ne să ajutăm!' și-a deschis porțile în seara de 20 noiembrie la Le Château la ora 18.30 și a dezvăluit rezultatele impresionante ale campaniei cu același nume, la momentul bilanțului unui an extraordinar.
Amfitrionul serii a fost Andreea Marin, promotor al campaniei „Ajută-ne să ajutăm!', iar lupta pentru viață nu se oprește aici, ea continuă cu mai multă speranță și încredere, după ce medicii voluntari ai Asociației Zetta, coordonați de inițiator, doctorul Dragoș Zamfirescu, au depășit de două ori în 2019 ceea ce și-au propus. Întâi promisiunea de a face 50 de operații complexe pro-bono într-un an, ce a fost onorată după numai 5 luni! Apoi, cu solidaritatea neașteptată a atâtor români, până la sfârșitul anului a fost depășit și al doilea obiectiv propus: 100 de intervențîi pro-bono complexe au fost realizate cu mult înainte de finalul anului de campanie. „Ajută-ne să ajutăm!' a devenit un îndemn urmat din ce în ce mai mult de oamenii cu suflet cărora le pasă pe care Gala Zetta îi onorează.
Le mulțumim lor, donatorilor, dar și pacienților ce și-au pus viață cu încredere în mâinile medicilor voluntari ai Asociației Zetta, care au ajuns să opereze pro-bono aproape un sfert din timpul dedicat meseriei lor. Partenerii ce au decis să fie alături fără a aștepta nimic în schimb sunt valoroși pentru această campanie, este seară în care se îndreaptă către ei recunoștință noastră. Dar și către colegii din mass-media ce au dus mesajul pentru viață mai departe, din casă în casă, dând de veste că împreună suntem o forță și putem face minuni în viețile celor ce nu au o altă speranța’, declara Andreea Marin.
Premieră în țară, model de bună practică demn de urmat:
Când cei 10 Medici în palmele cărora au stat până acum mii de vieți au realizat că sunt mult mai puternici împreună pentru cei ce le calcă pragul, ei au decis că își vor pune priceperea, experiența, timpul și sufletul în sprijinul celor care au atâta nevoie să fie salvați. Pentru oamenii maturi sau copiii trecuți prin accidente grave, prin incendii, experiența cancerului sau a malformațiilor, medicii voluntari au devenit îngerii lor păzitori, iar mișcarea „Ajută-ne să ajutăm!', un sprijin pe cât de neașteptat, pe atât de prețios. Dacă în fiecare județ al țării acest exemplu de bună practică ar fi urmat, ar fi o binecuvântare pentru sănătatea țării. Dar din dar se face rai!
Cine sunt salvatorii?
Sunt medici voluntari și au devenit o echipa unită. A doua lor casă e acum Asociația Zetta. Fondatorul acestei familii și al Clinicii Zetta e medicul primar în chirurgie plastică, estetică și reconstructivă, cu peste 20 de ani de experiență, cu zeci de premiere medicale, inovator în medicină (medaliat cu aur la Bruxelles) – Dr. Dragoș Zamfirescu. Alături de el, în echipa celor 10 magnifici din echipa inițială, cărora li s-au mai alăturat încă doi medici pe parcursul acestui an: Dr. Iulia Muraru, Dr. Amit Beedasy, Dr. Dragoș Muraru, Dr. Ina Petrescu – chirurgi plasticieni; Dr. Dragoș Slavescu – chirurg buco-maxilo-facial; Dr. Dan Tănase – chirurg ortoped; Dr. Daniel Vilcioiu – ortoped, supraspecializat în chirurgia mâinii; Dr. Andrei Popescu – ortoped, supraspecializat în chirurgia umărului; Dr. Irina Luca, Dr. Ioana Grintescu – anesteziști; Dr. Cornelia Nitipir – oncolog.
Anul acesta, campania a oferit atâtor oameni posibilitatea de a deveni donatori printr-un gest simplu: un SMS trimis la numărul 8838 înseamnă o donație de 2 euro.