Tabloidul Daily Mail a publicat o ştire exclusivă potrivit căreia Beyonce intenționează să reunească trupa Destinys Child în 2016, la 10 ani după destrămarea oficială, pentru un turneu mondial şi un album de studio.
Același material publicat în Daily Mail precizează că artista americană și fostele sale colege de trupă nu vor mai folosi, însă, numele Destinys Child, întrucât fostul manager al formației, Matthew Knowles, deține o parte din drepturile aferente acestuia, iar orice proiect realizat sub acest nume îi va aduce o pătrime din încasări.
Knowles, fostul manager al Destinys Child și tatăl lui Beyonce, a fost concediat în urma unui scandal în care a fost acuzat că și-a însușit o parte din bani în mod ilegal.
Grupul Destinys Child a luat naștere în anul 1990. Din componenţa iniţială au făcut parte Beyonce Knowles, Kelly Rowland, LaTavia Roberson şi LeToya Luckett. Trupa şi-a anunţat despărţirea în 2002.
Gabriela B. Foto: Hepta