S-au pus in vanzare biletele pentru cea de-a treia ediție a Pavilionului de Artă București – Art Safari, cea mai mare expoziție de artă din România, care va avea loc în Palatul Dacia-România, în perioada 5-15 mai 2016.
Acestea pot fi fie rezervate pe site-ul Art Safari sau pot fi cumpărate direct de pe eventim.ro. Până pe 5 mai biletele pot fi cumpărate la jumate de preț. Astfel, un bilet intreg are prețul de 25 lei, copiii sub 12 ani vor intra gratuit, iar elevii, studenții și pensionării beneficiază de un preț preferențial de 15 lei.
Timp de 11 zile, Bucureştiul va fi cucerit de artă, fie că vorbim despre artă de patrimoniu, modernă sau contemporană. Pe lângă expoziţia centrală, dedicată sărbătoririi centenarului mișcării Dada, şi zonele galeriilor de artă modernă și contemporană, o serie de spații marca Art Safari vor găzdui conferinţe, artele spectacolului, proiectul The Space, dedicat tinerilor artiști aflați la debut (până în 25 de ani), precum și ateliere pentru copii.
Clădirea monument istoric Palatul Dacia-România (viitorul sediu al Pinacotecii București) este situată în Centrul istoric al Bucureștiului la adresa Str. Lipscani nr. 18-20, lângă BNR.
Organizator: Fundația Centrul Cultural Art Society