Bogdan Stanoevici este CEL ALES

 Florentina Liutic
.

Bogdan Stanoevici are rolul principal in filmul „CEL ALES', in regia lui Cristian Comeaga, pelicula care intră în cinematografe din 24 aprilie şi îi mai are în distribuţie pe Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte.

 

Asemenea eroului pe care îl interpretează în CEL ALES, Bogdan Stanoevici a părăsit România cu doar câteva luni înaintea Revoluției din 1989, stabilindu-se în Franța, unde și-a continuat cariera actoricească. A jucat în teatre precum Sacha Guitry, La Bruyere, Grand Edgar și Grand Theatre de Paris și a ales să se întoarcă acasă aproape un sfert de veac mai târziu, la fel de neașteptat precum a plecat, de parcă ar fi avut un rendez-vous cu domnul X', eroul filmului CEL ALES.

 

N-aș merge până acolo încât să zic că acest scenariu a fost scris pentru mine, deși în momentul în care l-am citit, l-am întrebat: de unde știi tu anumite lucruri din viața mea? În mod normal nu avea de unde ști. Am regăsit foarte mulți pași din viața mea. E și un moment în film, când personajul securistului îmi spune: a intervenit ceva, trebuie să pleci urgent la Paris. La mine a intervenit ceva și a trebuit să plec la Paris în 1989. Intervenise o căsătorie, un tovarăș colonel Roșu. Dacă și pe Nicodim îl chema Roșu în film, aș fi început să am bănuieli despre Cristian Comeagă', spune Bogdan Stanoevici despre rolul din CEL ALES.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton