INFERNO, cel mai aşteptat roman al anului

.

Ieri, 14 mai 2013, a avut loc lansarea oficială a cărţii Inferno de Dan Brown în Statele Unite ale Americii.

 


Romanul Inferno îl urmărește pe Robert Langdon, celebrul specialist de la Harvard, în mijlocul unei aventuri întortocheate din inima Europei. Acesta este atras într-o lume preocupată de una dintre cele mai misterioase și trainice opere literare. Acțiunea se petrece în Florența secolului al XIV-lea și are la bază Infernul, partea poetică din Divina Comedie scrisă de Dante Alighieri între 1307 și 1321. Însuși Dan Brown admite că „Deși am studiat și eu în studenție Infernul lui Dante, abia acum, după cercetări minuțioase realizate în Florența, am apreciat cu adevărat influența muncii lui asupra lumii moderne. Cu acest roman nou, sunt bucuros să conduc cititorii într-o călătorie spre mijlocul unui tărâm spectaculos plin de coduri, simboluri și multe trecători secrete’.


 

Cel mai recent roman semnat Dan Brown a fost tradus simultan în mai multe limbi străine precum franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, catalană și daneză pentru a fi lansat în aceeași zi.

 

În data de 13 mai 2013, prestigiosul cotidian The New York Times a publicat primul book review pentru Inferno, material ce a contribuit la lansarea masivă a întregii serii: „Viziunea coșmarului lui Dante devine centrul vizual pentru calculele știintifice pe care le sugerează. În cele din urmă, cartea se învelește cu transhumanism, manipulare genetică și potențial pentru pandemie. La fel cum Simbolul pierdut a încercat să-și arate interesul pentru științele care studiază corelația minte-trup așa și Inferno plasează ideea bolii la începutul și în centrul poveștii, invocând Moartea Neagră și ale sale victime și efecte asupra omenirii.’