Deco: O cameră noua in cateva ore. Cum schimbi rapid aspectul unei incaperi

 Adina Rosetti
.

Te-ai plictisit de decorul camerei tale şi ai nevoie de o schimbare? Poţi să transformi complet orice încăpere în maxim câteva ore şi cu o cheltuială minimă. Iată şapte trucuri simple care te vor ajuta.

1. Accent wall, un perete diferit

Ţi-ai dori o încăpere mai colorată, dar nu vrei să vopseşti toţi pereţii fie din lipsă de timp, fie pentru că nuanţa ta preferată e prea aprinsă. Nu-i nimic, pentru asta există ceea ce se numeşte „accent wall' – pe scurt, un perete este diferit de ceilalţi. Alege un perete gol, care nu este ascuns de mobilă sau draperii şi vopseşte-l într-o culoare asortată cu cele care se găsesc deja în cameră.

Pont: Nu te feri de culorile puternice, calde: roşu, portocaliu, fuchsia.

2. Un colţ viu

Amenajează un colţ special pentru plante de apartament. Schimbă complet aspectul încăperii şi dau o senzaţie de prospeţime, de primăvară, indiferent de vremea de afară. Alege ghivece spectaculoase, potrivite cu decorul camerei şi care să pună în valoare plantele.

3. Un tablou nou

Dacă nu ai timp să vopseşti un perete, gândeşte-te la un tablou sau un poster. În funcţie de imaginea aleasă, acesta poate da camerei tale un aer romantic, vesel sau retro. În plus, ai atâtea opţiuni încât nu se poate să nu găseşti ceva pe placul tău.

 

Pont: Alege mai multe tablouri de dimensiuni diferite, dar cu aceeaşi temă, şi aşază-le unul lângă altul.

4. Reaşază piesele de mobilier

Câteva mutări simple vor schimba radical aspectul unei camere şi, cel mai important, nu te costă nimic. Ca să obţii un decor cu adevărat spectaculos, renunţă la ideile preconcepute şi încearcă ceva nou. De exemplu, ţine cont de faptul că o canapea nu trebuie să fie neapărat lipită de perete.

5. Textilele dau tonul

Covorul şi draperiile sunt printre elementele cele mai importante din decorul unei camere, iar schimbarea lor înseamnă un nou aspect pentru interiorul tău. Gândeşte-te la culori puternice, vesele, proaspete.

 

Pont: Caută un covor cu imprimeu abstract care dă un aer foarte modern.

 

6. Mai multă lumină

Lumina este de ajuns pentru a schimba o încăpere complet, mai ales dacă în prezent este un pic întunecată. Adaugă lampadare sau veioze în colţuri şi vei vedea cum living-ul sau dormitorul tău prind viaţă cu o apăsare de buton.

Pont: Aşază lampadarul în faţa unei oglinzi şi lumina va părea de două ori mai puternică.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton