Deco: Trucuri care dau senzatia ca ai o camera mai mare

 Adina Rosetti
.

Daca stai intr-un apartament de bloc, niciodata nu ai loc suficient. Aceste trucuri simple te vor ajuta sa creezi impresia vizuala de spatiu si sa folosesti tot locul disponibil in mod eficient.

 

Culorile deschise si reci pacalesc ochiul

Stii deja ca atunci cand porti culori inchise pari mai supla. La fel se intampla si in camera ta. Culorile inchise o micsoreaza vizual, pe cand cele deschise si reci dau impresia de spatiu.

 

 

Si ai doua posibilitati: fie folosesti mai multe nuante ale aceleiasi culori –cele neutre sunt perfecte –  fie creezi un contrast puternic intre o culoare deschisa si pete de culoare inchisa, avand grija sa predomine nuanta cea mai deschisa.

 

Idei de palete coloristice: alb – bleumarin, bej – oliv, gri pal – fuchsia, alb – nude – albastru.

Daca tavanul este foarte jos, vopseste-l intr-o culoare mai deschisa decat a peretilor.

 

Decoratiunile, neaparat minimaliste

Oricat de frumoase ar fi, textilele cu imprimeu si obiectele de decor complicate nu isi au locul intr-o camera mica. Alege draperii si covoare color block, fara volane sau alte detalii. Canapeaua sau lenjeria de pat trebuie sa urmeze acelasi stil. Veioza, vaza de flori, lampadarul si alte obiecte asemanatoare vor fi neaparat minimaliste, la fel ca si tablourile. Nu incarca spatiul cu decoratiuni inutile, cum sunt statuietele, ceasurile, pernele pe canapea, etc.

 

Lumina cat mai multa

Daca ai aceasta posibilitate, lasa lumina naturala sa patrunda in camera. Un spatiu puternic luminat pare mai mare, mai ales cand este decorat in culori deschise. Daca nu ai suficienta lumina naturala, foloseste-o inteligent pe cea artificiala. Asaza veioza si lampadarul asa incat sa nu existe colturi intunecate. Si oglinzile iti pot fi de mare ajutor daca lumina naturala sau artificiala se reflecta in ele. Camera va parea mai spatioasa, mai luminoasa, mai vesela.

 

Ordinea este obligatorie

Nimic nu micsoreaza vizual o camera mai mult decat dezordinea. Ai grija sa pastrezi mereu o ordine desavarsita si nu lasa la vedere detalii care incarca spatiul. Astfel, e bine ca biblioteca sa fie inchisa pentru a ascunde cotoarele cartilor. Pentru obiectele mici folosite zilnic poti gasi usor diverse ascunzatori', de la un sertar mic, un cos asezat in biblioteca, un taburet cu spatiu de depozitare. Nu lasa la vedere nimic!

 

 

Mobila, cea mai importanta

Evident atuul principal in amenajarea spatiilor mici este mobila. Daca stii sa o folosesti poate da impresia de spatiu, ajutandu-te in acelasi timp sa folosesti eficient tot locul pe care il ai.

 

 

 

Iata care sunt regulile

• Alege piese de mobilier multifunctionale: canapea extensibila cu spatiu de depozitare, taburet cu spatiu de depozitare, masuta pe rotile, piese pliabile.
• Cauta piese de mobilier cu multe spatii de depozitare inchise – dulapuri cu usa, sertare.
• Cauta o biblioteca uriasa care merge din podea in tavan si din perete in perete. Te ajuta sa folosesti eficient tot peretele, care in plus va parea mai mare.
• E bine sa folosesti doua – trei piese de mobilier mai mari in loc de cinci piese mici.
Mobila se asaza, pe cat posibil, langa perete, pentru a lasa centrul camerei liber.
• Cauta piese de mobilier in aceeasi culoare ca a peretilor.
• Foloseste colturile camerei – de exemplu, alege un coltar in loc de canapea. Astfel atragi atentia asupra diagonalei, cea mai lunga linie dreapta a camerei, ceea ce da impresia vizuala de spatiu.
• Fotoliile sau canapelele inalte, cu picioare, sunt binevenite, ca si masutele de sticla transparenta.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton