Pentru noul serial produs de HBO Europe în România, Rămâi cu mine, byron, sub coordonarea producătorului muzical Adam Balazs, a compus peste zece piese originale, menite să însoţească și să susţină poveștile prezentate de-a lungul celor 13 episoade.
Pornind de la scenariul serialului, byron, trupa de rock alternativ, ce îi are în componenţă pe Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), 6fingers (clape, chitară acustică, voce), Laszlo Demeter (bass) și Dan Georgescu (tobe), a compus piese originale, în limba română, și tranziţiile muzicale pentru cel mai nou serial HBO.
„A fost o provocare să facem parte din acest proiect și suntem recunoscători celor de la HBO pentru oportunitate. Pentru noi a reprezentat pe multe planuri un nou mod de a face lucrurile – de exemplu, e prima oară când compunem direct în limba româna. Apoi, a fost o plăcere să lucrăm alături de Adam, un profesionist de la care am învăţat foarte multe – muzica de film este o lume nouă pentru noi și ne bucurăm că l-am avut alături în această experienţă’, spune Dan Byron.
Pentru piesa de pe generic, Melancolic, a fost realizat și un videoclip filmat în centrul Bucureștiului, ce conţine și scene din film. În clip apar și câţiva dintre actorii din rolurile principale din serialul Rămâi cu mine.
Primele două episoade ale serialului original HBO Rămâi cu mine vor fi difuzate în premieră și în exclusivitate în data de 1 decembrie, de la ora 20:00, numai la HBO.