Faust, din 25 octombrie pe marile ecrane

.

Transilvania Film anunță premiera în Romania a filmului Faust, o coproducție ruso-germană, în regia lui Aleksandr Sokurov, in deschiderea Festivalului Național de Teatru ce se desfășoară între 25 octombrie și 3 noiembrie la București.

 


Inspirându-se liber din opera omonimă a lui Goethe, Alexandr Sokurov reinterpretează radical mitul: Faust este un gânditor, un rebel, un pionier, dar şi o fiinţă umană anonimă, făcută din carne şi sânge şi guvernată de impulsuri, lăcomie şi dorinţă.

Din distribuția filmului fac parte actori cunoscuți ai scenei de teatru precum Anton Adasinsky, Isolda Dychauk, Georg Friedrich sau Johannes Zeiler. Producția în regia lui Sokurov a adunat până acum o importantă pleiadă de aprecieri și premii dintre care amintim: Leul de Aur, Premiul SIGNIS, Premiul Future Film Festival Digital la Festivalul de Film de la Veneția 2011 si multe altele.


Foto: PR