Cel mai recent scurtmetraj realizat de regizorul Radu Jude, Ca o umbră de nor', a fost selecţionat în secţiunea Quinzanne des Réalisateurs' din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (16 – 26 Mai 2013).
Scurtmetrajul Ca o umbră de nor’ spune povestea unui preot, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care într-o zi toridă de vară este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune. Regizorul Radu Jude spune: „Sunt numeroase sensuri posibile care pot fi găsite în acest film. Poate că cel mai important este exprimat într-un fragment din rugăciunea rostită de personajul principal: ticăloasa mea viaţă ca un somn a trecut, ca o umbră de nor…’
Din distribuţia scurtmetrajului fac parte Alexandru Dabija, Șerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Olga Taisia Podaru, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton, Silviu Mircescu. Scenariul este semnat de Florin Lăzărescu şi Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, scenografia şi costumele poartă semnătura Augustinei Stanciu. Producătorul filmului este Ada Solomon.
Filmul va avea premiera mondială pe 23 Mai la Théâtre Croisette, la ora 14 (ora locală) în prezența regizorului Radu Jude, a producătorului Ada Solomon dar și actorilor din distribuție. Cea de-a doua proiecție a scurtmetrajului este programată pe 25 Mai, de la ora 16 (ora locală) la Studio 13.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câştigătoare a numeroase premii Lampa cu căciulă’ şi Alexandra’. Lungmetrajul de debut, Cea mai fericită fată din lume’ a fost distins cu premii la Festivalul de la Berlin, Festivalul de la Sofia, B-EST International Film Festival si IndieLisboa.
Urmariti aici trailerul filmului: