Uniunea Cineaştilor din România a anunţat nominalizările la Premiile UCIN 2018

 Alina Dan
.

Ajunsă la cea de-a 46-a ediție, Gala Premiilor UCIN 2018, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, va avea loc pe 28 mai 2018, la Teatrul Național București și va fi în sine un spectacol, reunind pe scenă si pe covorul roșu, într-un cadru deosebit și original, mari nume ale cinematografiei și televiziunii românești.

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, devenită unul dintre evenimentele marcante ale anului, își propune să celebreze și să sprijine valorile cinematografiei prin premierea tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume și au adus o contribuție importantă în industria cinematografică. Evenimentul exclusivist va avea peste 500 de invitați de renume – personalități, vedete și oameni de cultură, de cinema și de televiziune. Programul va fi o surpriză atât pentru publicul din sală cât și pentru telespectatori, întregul spectacol fiind înregistrat și difuzat de Televiziunea Română.

Nominalizările celei de-a 46-a ediții a Galei Premiilor UCIN sunt:

Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineastilor

Fixeur, regia Adrian Sitaru

Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer

Un pas în urma serafimilor, regia Daniel Sandu

Premiul Special al Juriului

Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer

Perfect sănătos, regia Anca Damian

Breaking News, regia Iulia Rugină

Premiul pentru regie

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Călin Peter Netzer pentru filmul Ana, mon amour

Adrian Sitaru pentru filmul Fixeur

Premiul pentru scenariu

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Dan Chişu pentru filmul Aniversarea

Anca Miruna Lăzărescu pentru filmul La drum cu tata

Premiul pentru imagine

Andrei Butică pentru filmul Ana, mon amour

Oleg Mutu pentru filmele Perfect sănătos, Vara s-a sfârşit

Pătru Păunescu pentru filmele Limba paternă, Portrete în pădure

Premiul pentru costume

Cireşica Cuciuc pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul 6,9 pe scara Richter

Velica Panduru pentru filmul Aniversarea

Premiul pentru decor

Andreea Popa pentru filmul 6,9 pe scara Richter

Călin Papură pentru filmul Octav

Alexandra Alma Ungureanu pentru filmul Perfect sănătos

Premiul pentru interpretare feminina

Ela Ionescu pentru rolul Ana din filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi

Diana Cavallioti pentru rolul Ana din filmul Ana, mon amour

Ana Radu pentru rolul Meda din filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Voica Oltean pentru rolul Simona din filmul Breaking News

 Premiul pentru interpretare masculina

Mircea Postelnicu pentru rolul Toma din filmul Ana, mon amour

Anghel Damian pentru rolul Andrei din filmul Perfect sănătos

Aaron Tudor Istodor pentru rolul Radu din filmul Fixeur

Premiul pentru interpretare feminina rol secundar

Diana Spătărescu pentru rolul Anca din filmul Fixeur

Ana Ciontea pentru rolul Maria din filmul Mariţa

Amalia Ciolan pentru rolul Maria din filmul Offstage

 Premiul pentru interpretare masculina rol secundar

Ali Amir pentru rolul Aid din filmul Un pas în urma serafimilor

Emanuel Pârvu pentru rolul Sandu din filmul Aniversarea

Adrian Văncică pentru rolul din filmul Ultima zi

Premiul pentru montaj

Cătălin Cristuţiu pentru filmele Breaking News si 6,9 pe scara Richter

Dana Bunescu pentru filmul Ana, mon amour

Ștefan Pârlog pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Premiul pentru coloana sonora

Mihai Oraşanu pentru filmele Portrete în pădure şi Lovesc, deci exist

Frederic Thery pentru filmul Perfect sănătos

Florin Tăbăcaru pentru filmul Breaking News

Premiul pentru muzica originala „Adrian Enescu”

Marius Leftărache pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Mihai Pocorschi pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Vladimir Cosma pentru filmul Octav

Premiul pentru scurt metraj de fictiune

Andrei Huţuleac pentru filmul Offstage

Adrian Silişteanu pentru filmul Scris/Nescris

Conrad Mericoffer pentru filmul Cand afară ninge

Premiul pentru film documentar de lung si scurtmetraj

Andrei Teodorescu pentru filmul Muzică de petrecere

Francisc Mraz pentru filmul Combinat de ateliere

Andrei Dăscălescu pentru filmul Planeta Petrila

Premiul pentru film de animatie

Sergiu Negulici pentru filmul Splendida moarte accident

Ioachim Stroe pentru filmul Cord

Serghei Chiviriga pentru filmul Cel mai bun client

Premiul pentru film de televiziune

Liviu Tofan pentru filmul Braşov 1987. Doi ani prea devreme

Ruxandra Țuchel pentru filmul Memoria fluturilor

Andreea Știliuc pentru filmul Provenţa, paradisul posibil

Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos”

Emanuel Pârvu pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Cristi Iftime pentru filmul Mariţa

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Premiul pentru machiaj

Dana Roşeanu pentru filmele Aniversarea, Breaking News

Bianca Boeroiu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Christina Paul şi Heike Erstfeld pentru filmul Ana, mon amour

In 2018 Uniunea Cineaștilor din România sărbătorește 55 de ani de la înființare. Asociația Cineaștilor din România a luat naștere în anul 1963, la inițiativa unor cineaști legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan. In 1990, asociația a devenit Uniunea Cineaștilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN care recompensează performanțele cinematografice ale anului anterior.

Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaștilor din România în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Evenimentul este produs de ASIS Mapamond și Revolver Events, co-producător Televiziunea Română – TVR3.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton