Grecia – Leaganul civilizatiei
Grecia – Leaganul civilizatiei
Cine a fost o data in Grecia, isi va dori cu siguranta sa revina. Indiferent daca ajungi in insule, treci pe langa livezi de maslini sau vizitezi vestigiile istorice, ai ce vedea in aceasta tara fascinanta.
Prin lumea Greciei Antice
Daca a existat o civilizatie a carei cultura sa fie un punct de referinta pentru intreaga evolutie a umanitatii, atunci sigur aceasta este civilizatia greaca. Daca romanii au fost cuceritorii pamantului, grecii au fost cu siguranta ce-ai spiritului. De altfel, multe dintre conceptele de baza ale lumii moderne isi afla originea in gandirea filosofilor barbosi de pe plaiurile Eladei. Atunci s-a inventat filosofia, matematica si conceptul care astazi ne da azi cea mai mare bataie de cap: democratia. Desi exista mai multe perioade istorice ale Greciei Antice, mare parte din istoria ei se impleteste cu miturile pe care tot grecii le-au creat. Cele mai importante perioade ale Greciei Antice sunt cea minoica, denumita dupa legendarul rege Minos al Cretei, si cea miceniana. Ultima este perioada de maxima efervescenta culturala a spiritului grec, timpul cand au aparut eroii si legendele, poeziile, teatrul si olimpiadele.
Multi cred ca perioada Greciei Antice este un fel de varsta de aur a omenirii. Posibil… Cert este ca civilizatia greaca era, poate, cea mai avansata civilizatie a timpului ei.
Date practice
– Colosul din Rodos, una din cele 7 minuni ale lumii antice, a fost sursa de inspiratie pentru sculptorul Statuii Libertatii, Auguste Bartholdi.
– Palatul din Knossos, Creta, era garnisit' cu multe din elementele de confort moderne: incalzire centrala, pardoseala incalzita etc.
– Jocurile olimpice au fost la inceput dedicate lui Zeus si au fost tinute pentru prima data in orasul Olimpia, de unde si denumirea ulterioara a jocurilor.
Aici a fost construit un templu al lui Zeus, a carui statuie centrala va deveni una din cele 7 minuni ale lumii antice.
Scurt popas la Meteora
Meteora este unul din cele mai mari si importante grupuri de manastiri din Grecia, dupa cele din Muntele Athos. Dar ceea ce face aceste manastiri cu totul speciale este faptul ca fiecare dintre ele este cocotata' in varful unei stanci. Particularitatea reliefului a facut ca muntii de aici sa fie sub forma unor turnuri din piatra. Pe aceste turnuri' au fost construite manastirile ca o protectie naturala in calea navalitorilor de tot felul. In vechime, singurul mod de acces era fie o poteca stiuta doar de calugari, fie, pentru cei mai slabi de inger', un cos de nuiele in care musafirul era tras cu o funie pana sus. Chiar si astazi mai exista cosul si funia pentru turistii amatori de senzatii. Pe platoul celei mai inalte dintre stancile Meteorei, cu altitudinea de 613 m, se afla manastirea cea mai reprezentativa din tot ansamblul, cunoscuta sub numele de Marea Meteora, cu hramul Schimbarea la Fata. Constructia manastirii a fost inceputa in anul 1344.
Date practice
– La manastirea Sfanta Treime se ajunge foarte greu. Vizitatorul trebuie sa traverseze valea si sa continue sa urce versantul pana la intrare.
– Grupul de manastiri de la Meteora este situat in apropierea orasului Kalambaka, pe valea Tesaliei, nu departe de Muntii Pindului.
– Nu toate manastirile sunt deschise in aceeasi zi. Asta este o masura exclusiv turistica, pentru a te face sa stai cateva zile in oras.
– Cea mai mica manastire de la Meteora este Sfantul Nicolae Anapafas, adica Sfantul Nicolae Odihnitorul, ridicata in secolul al XIV-lea. .