Cea de-a cincea ediție a Art Safari București, eveniment dedicat artei din România, se desfășoară între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu.
Ediția aniversară aduce o serie de premiere, Art Safari București fiind conceput ca un muzeu temporar, care va găzdui o expoziție de artă contemporană organizată deHervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.
DIOR vs. BIHOR, la Art Safari 2018
Unul din punctele centrale ale expoziției va fi o lucrare semnată de Mircea Cantor, realizată special pentru Art Safari București, Anthroposynaptic Dior/Bihor, o lucrare în oglindă, unde moda se împletește cu arta – o vestă Dior colecția toamnă-iarnă 2017 (cadou pentru artist din partea Christian Dior), croit împreună cu un cojoc autentic binșenesc din Bihor. Pentru aceeași expoziție a fost selectată o altă lucrare semnată de Mircea Cantor – Anthroposynaptic – o broderie pe cămăși tradiționale din Maramureș, expusă la Art Basel în 2015, aflată în celebra colecția Louis Vuitton Foundation.
Vor mai expune, între alții: Marius Bercea (prin parteneriat cu galeria de artă Blain Southern), Alex Mirutziu, Arantxa Echevarría, Ciprian Mureșan, Radu Cioca, Răzvan Boar, Șerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu.
Multiple practici artistice, de la pictură, grafică și broderie, până la bandă desenată, instalații și performance, vor fi dezvăluite publicului care va fi invitat să ia parte la actul creației, chiar pe scenă.
„Expoziția platformă din Art Safari București este o invitație pentru public de a păși în procesul creației artistice și de-l experimenta din interior. Obiectivul meu este să desenez o hartă a creației artistice românești contemporane, fără a pretinde că arăt tot, și de a ridica întrebări, mai degrabă decât a oferi răspunsuri. Mă bucură faptul că putem expune și artă românească de peste hotare, prin parteneriatul cu Louis Vuitton Fondation, și că timp de 10 zile publicul va avea acces la lucrări de artă create de români, din colecții internaționale, sau chiar lucrări create special pentru acest eveniment. Vă invit în safari!' (Hervé Mikaeloff, curator Louis Vuitton Fondation, Paris)
Artă românească de patrimoniu: natură, Brâncuși și tezaur bancar
Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural', curatoriat de istoricul de artă Alina Şerban, va cuprinde artă românească până la jumătatea anilor 90, adusă din peste 20 de muzee din România și din importante colecții private, inclusiv filme realizate de Brâncuși (în împrumut de Muzeul Pompidou din Paris).
Expoziția „Altceva despre Ceaușescu' dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a fostului șef de stat, aceea de iubitor de artă. Pentru 10 zile, în centrul Capitalei, Art Safari București va fi gazda celor mai de seamă lucrări din colecţia privată a lui Ceauşescu, printre care opere de Luchian, Grigorescu, Petrașcu, Băncilă, Ressu și Iser, în împrumut de la Palatul Primăverii.
Expoziția „50 de pictori impresioniști din Colecția BCR' va prezenta o selecție de opere din perioada impresionismului românesc aparținând celei mai importante colecții de artă a unei bănci românești, realizate începând cu 1990, între care picturi de Tonitza, Pallady, Dărăscu, Steriadi, Ressu, Ciucurencu, Țuculescu etc.
Copiii, invitați să îi descopere marii pictori români
Programul Art Safari Kids 2018 este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani și oferă ateliere de creație și tururi ghidate susținute de elevii Școlii Lauder-Reut și British Council pe un traseu expozițional redesenat pe înțelesul copiilor. Accesul pentru copiii până în 12 ani este gratuit. Tot în cadrul acestui program va fi lansată și o bursă în parteneriat cu British Council.
Programul Internațional este dedicat artei internaționale și este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și cu Forumul Cultural Austriac. În cadrul acestui program vor fi expuse lucrări ale unor artiștilor contemporani internaționali și vor fi organizate o serie de evenimente și performance-uri. Între lucrările Programului Internațional menționăm o instalație realizată de artistul german Clemens Behr, cu sprijinul Ambasadei Germaniei în România, și un performance al artiștilor suedezi Olof Persson și David Sabe, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România.
Art Talks, program realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, găzduiește o serie de întâlniri cu privire la scena artistică națională și internațională, propunându-și să reunească artiști, curatori, colecționari, istorici de artă cu publicul iubitor de artă.
Conceptul arhitectural al pavilionului expozițional aparține arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.
Bilete și program pentru Art Safari 2018
Biletele pot fi achiziționate pe www.artsafari.ro sau direct în cadrul evenimentului.
Program: zilnic, între 12:00-21:00, cu excepția sâmbetelor – 12:00-24:00.