S-a deschis un restaurant ce omagiază personalitatea compozitorului Ciprian Porumbescu

.

World Trade Center București a deschis un nou restaurant în cadrul Hotelului Pullman: La Șipote, cu specific românesc.


Născut dintr-o idee îndrăzneață și mai puțin obișnuită în peisajul gastronomic autohton, noul restaurant a fost creat ca un loc ce omagiază personalitatea unui mare român, compozitorul Ciprian Porumbescu, în aceeași măsură în care este un loc de răsfăț culinar. La Șipote are un parfum aparte, materializare a unui concept special, rotund: pe de o parte, reflectă opera și personalitatea compozitorului Ciprian Porumbescu, inclusiv prin numele pe care l-a primit – pentru că numele localității în care s-a născut, de fapt, Ciprian Porumbescu, este Șipotele Sucevei – iar pe de alta, îmbină elegant și original specificul românesc tradițional cu arta și cultura românilor dintr-o epocă de excepție.


 

World Trade Center continuă, prin noul restaurant deschis la Hotel Pullman, o tradiție, pentru că în trecut, pe locul în care se află acum complexul, a existat un han celebru printre drumeții ce veneau spre București – Hanul Prahova, care a și rezistat, adaptându-se vremurilor, până în perioada modernă, când în zonă a fost construit Hipodromul Regal, și chiar mai târziu.

La Șipote este un restaurant cu specific românesc cu aerul unei case boierești din vremurile cele mai de fală ale Bucureștiului, pe vremea când încă mai era numit Micul Paris. Întregul decor interior, mobilierul, decorațiunile, sunt modernizări ale elementelor tradiționale românești, de aceea regăsim mult lemn sculptat, motive populare stilizate, bogatul port popular românesc, obiecte de uz casnic ce azi se mai găsesc doar în câteva locuri din țară sau la muzee.

 

Meniu-ul restaurantului La Șipote’ păstrează și el tot ce are mai bun gastronomia românească numită clasică sau tradițională, cu feluri specifice, pe care însă le îmbogățește în adaptări moderne și o prezentare îndrăzneață. Regăsim în meniu, așadar, gustări precum pastramă, șorici sau slăninuță cu ceapă, și feluri populare, precum tochitura și sarmalele cu mămăliguță. Totul este pregătit cu ingrediente de calitate aleasă.


Vezi o galerie foto de la inaugurarea restaurantului La Şipote. CLICK AICI!