Considerat cel mare fotbalist român al tuturor timpurilor și tot odată unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi ai Europei anilor `80 -`90, Gheorghe Hagi este o personalitate ce reprezintă cu mândrie România în toată lumea.
Activ și acum în lumea fotbalului, fiind proprietarul și președintele clubului Viitorul Constanța, dar și fondator al uneia dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est, Hagi se împarte cu succes între familie și muncă. De curând, marele sportiv a anunțat primul plan pe vara lui 2019: merge la DISKOteka.
Hagi are un program foarte incărcat, insă timpul liber îl prinde întotdeauna cu familia. Fiind un fan al muzicii anilor `80-`90, acesta a acceptat invitația organizatorilor la DISKOteka Festival, cel mai mare festival de gen din Europa. Astfel, Regele' va începe vara la Timișoara, între 31 Mai și 2 iunie , unde se va distra impreună cu familia.
Este o onoare să îl avem cu noi la DISKOteka pe Hagi, o adevărată legendă și cel mai bun fotbalist român din istorie. Abia asteptăm să îl avem cu noi la Timișoara și sperăm să se distreze pe ritmurile Eurodance alături de artiștii pe care abia asteaptă să îi vadă pe scenă.. Știm că sunt multe vedete care vor fi pe stadionul Dan Paltinișanu, așa că show-ul va fi la cele mai înalte standarde', au transmis organizatorii.
Hagi, fan Boney M
Celebrul fotbalist are și o trupă preferată pe care este nerăbdător să o vadă la DISKOteka, anume Boney M, ale căror hit-uri celebre vor răsuna pe scena principală în prima zi a celui mai mare festival de muzică Eurodance din Europa.
Te asteptăm și pe tine, alături de Gheorghe Hagi, să retrăiesti acele momente unice ale anilor `80-`90!
FOTO: PR