Cezar lansează videoclipul piesei "It's My Life" pe 1 mai

 Adina Rosetti
.

Videoclipul piesei „It’s My Life”, cu care Cezar va reprezenta România în acest an la Eurovision, va fi lansat pe 1 mai, în premieră, la TVR 1, şi pe canalele oficiale de YouTube şi Facebook ale artistului.

 

Cezar Ouatu

Foto: Facebook

Filmările pentru videoclipul piesei „It’s My Life”, cu care Cezar va reprezenta România în acest an la Eurovision, s-au încheiat. În aceste zile, imaginile sunt montate, urmând ca videoclipul piesei semnate de Cristian Faur să fie difuzat pe 1 mai, în premieră, atât la TVR (Telejurnalul de la TVR 1, ora 20.00), cât şi în mediul online, pe canalele oficiale de YouTube şi Facebook ale artistului, potrivit MEDIAFAX.

Conceput ca un videoclip „statement”, de imagine, filmul transmite un mesaj clar: „It’s My Life – este viaţa mea, o trăiesc aşa cum simt eu!”. Iar fanii Eurovision şi cei ai lui Cezar vor avea surpriza să vadă un videoclip plin de adrenalină, în care artistul conduce o barcă de parasailing, o maşină sport cabrio de viteză Mercedes SL350 şi sare cu paraşuta. Filmările au fost realizate pe litoral – la Mamaia, pe aerodromul Clinceni, la Ploieşti şi pe Autostrada Soarelui.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton