CLAPTONE, celebrul DJ german care combină misticismul cu beat-ul electro, este unul din capetele de afiş ale evenimentului HOLI MUSIC COLOR FESTIVAL, care se va desfăşura pe data de 31 mai, în Piaţa Constituţiei. Primul release marca CLAPTONE a fost în anul 2012 cu o piesă deep-house intitulată Cream’; succesul piesei l-a propulsat pe CLAPTONE în elita DJ-ilor mondiali, devenind în scurt timp unul dintre DJ-ii preferaţi de cluburile şi revistele de specialitate, cu evenimente în toate colţurile lumii.
Încă de la debut, CLAPTONE a surprins prin look-ul său: în timpul show-urilor poartă o mască veneţiană cu chip de pasăre, adevărata sa identitate rămânând secretă. Ca misterul să fie şi mai profund, biografia oficială a artistului prezintă povestea unei păsări mistice, venită din timpuri imemoriale, care se exprimă prin muzică şi ale cărei influenţe vin din trecut.
Pe data de 31 mai, Claptone mixează la Bucureşti în Piaţa Constituţiei, alături de Tom Novy, Tocadisco, Joris Delacroix şi alţi DJ internaţionali şi români. Misticismul şi nonconformismul lui Claptone se completează perfect cu tematica evenimentului HOLI MUSIC COLOR FESTIVAL: renaşterea şi trecerea într-un nou anotimp, care vin odată cu eliberarea de complexe şi inhibiţii, exprimate prin aruncarea pulberii colorate în aer de către participanţi.
Ia-ţi biletul acum! Biletele sunt disponibile aici!
Facebook: www.facebook.com/BucurestiHOLI