#OpelChristmasShoppingTrip - A patra zi

.

Am vrut să văd o parte mai puţin cunoscută a Salzburgului şi după ce m-am documentat puţin am aflat de câteva locuri şi am pornit în căutarea lor. Aşa am ajuns să mă plimb pe o străduţă de lângă casa unde s-a născut Mozart. Toată aleea e plină cu magazinaşe şi buticuri care mai de care. Citisem despre Blume + Duft, o florărie drăguţă şi cochetă.

 


Inăntru am fost intrigată de frumoasele aranjamente florale, folosind flori uscate printr-un proces special dezvoltat, arată ca şi cum ar fi fost tăiate în acea dimineaţă . O altă specialitate a magazinului sunt şi mirodeniile , în special cele de sărbători.

 

Intreaga zona e plină de locuri în care diferiţi artizani crează toate obiectele pe care le expun. Astfel, am aflat şi de buticul lui Andreas Kirchtag, un bătrânel simpatic, un Schirmerzeuger, adică un meşteşugar de umbrele. Familia acestuia face umbrele de peste 100 de ani, de la mânerul sculptat din diferite tipuri de lemn până la alegerea materialelor.


 

Răpită de multitudinea obiectelor din aceste buticuri s-a făcut şi ora prânzului şi am decis să merg la Restauranul Triangel care se află în spatele Bisericii Universităţii. Acest local este cunoscut pentru atmosfera călduroasă şi mâncarea gustoasă. În plus, este cel mai vechi restarurant din Europa Centrală, a fost menţionat într-un document încă din 803.

 

Pentru a încheia aventura în acest oraş minunat am ales să mă încălzesc cu un ceai delicious la Cafeneaua Mozart şi să mai iau pentru drum câteva dulciuri.

 

Hai cu mine în aventura shoppingului de Crăciun prin cele mai cunoscute oraşe din Europa şi urmărește-ne pe https://www.viva.ro/opelshoppingtrip/

 

Opel Corsa – partenerul tau de incredere pentru shopping

 

Foto: Tily Niculae