(P) Ce flori oferi în funcție de zodie?

 Sava Elisabeta
.

Spune-mi ce zodie ești, ca să-ți spun ce floare ți-ar plăcea să primești. Dacă urmărești informațiile despre zodiac pentru ziua, săptămâna sau luna în curs, este momentul să afli că fiecare semn zodiacal are asociată și o floare.

Există multe situații când nu avem inspirație pentru ce buchet de flori să alegem. Iată că ar fi de bun augur să urmărim și un scurt ghid astrologic floral.

Zodia Berbec (21 martie – 20 aprilie) – Lalele

Femeia aflată în zodia Berbec este încrezătoare, energică, dornică de a lua drumul aventurii. Potrivit pentru entuziasmul acesteia este culoarea pasiunii și anume roșul.

Buchetul de flori pe care femeia Berbec îl va aprecia este cel compus din lalele roșii.

Zodia Taur (21 aprilie – 21 mai) – Crini

Femeia Taur este romantică, loială, iubitoare, iubește confortul familial. De asemenea, este foarte prietenoasă, sociabilă, câștigă ușor atenția persoanelor din jur.

Maiestuoșii crini sunt cei care vor încânta simțurile femeii Taur. Optează pentru un buchet de crini imperiali sau pentru un clasic buchet de crini albi care cuceresc cu parfumul puternic și frumusețea lor.

Zodia Gemeni (22 mai – 21 iunie) – Trandafiri

Creativă, optimistă, plină de viață, sociabilă, femeia Gemeni devine ușor o prietenă foarte bună.

Surprinde femeia Gemeni cu un buchet de flori compus din trandafiri, floare care simbolizeaza esența acestui semn zodiacal – dragostea și prietenia.

Trandafirii transmit mesaje diferite în funcție de culoare, indiferent de alegere simplifică-ți misiunea cu ajutorul online-ului. Optează pentru cei roz în semn de recunoștință sau alege popularii trandafiri roșii pe Floria.ro.

Zodia Rac (22 iunie – 22 iulie) – Hortensii

Pasională, emotivă, sensibilă, sociabilă și iubitoare, femeia Rac se va bucura nespus să primească un buchet de flori care să îi arate aprecierea. Dacă te întrebi ce flori să comanzi pentru a îi fi livrate acasă sau la birou, optează pentru o floare specială de vară, gingașă, hortensia. Buchetul de hortensii roz semnifică emoțiile, prin urmare este alegerea potrivită pentru femeia din zodia Rac.

Zodia Leu (23 iulie – 22 august) – Floarea-soarelui

Este un lucru știut că femeile leu sunt puternice, independente, iubesc să fie în centrul atenției, dar trebuie știut că sunt foarte darnice și iubitoare.

Alege un buchet de flori care să se potrivească cu această personalitate. Floarea-soarelui va reuși să îi atragă atenția. Emană fericire, căldură, dar și putere, asemeni caracterului femeii Leu.

Zodia Fecioară (23 august – 23 septembrie) – Crizanteme

Atentă la detalii, femeia Fecioară este meticuloasă și harnică. Modestă, timidă, sub acest exterior rezervat se ascunde latura înțeleaptă și spirituală.

Surprinde femeia din acest semn zodiacal cu un buchet generos de crizanteme galbene sau albe. Alege un buchet de 35 sau 55 de crizanteme ori chiar 75. Femeia Fecioară va fi de-a dreptul cucerită.

Zodia Balanță (24 sptembrie – 23 octombrie) – Cale

Semn zodiacal care semnifică echilibrul perfect și armonia, femeia Berbec este sociabilă, romantică și fermecătoare.

Alegerea potrivită este un elegant buchet de cale. Ține cont că le găsești în culori variate precum alb, galben, roz, mov, portocaliu. Vor fi în ton cu firea sensibilă și grijulie a femeii Balanță.

Zodia Scorpion (24 octombrie – 22 noiembrie) – Bujori

Curajoasă, luptătoare, determinată, puternică și pasională, femeia Scorpion poate fi impresionată cu buchetul potrivit de flori. Ea este de asemenea foarte sensibilă. Cu un buchet de bujori, flori ce semnifică bogăția și norocul, vei reuși să faci alegerea potrivită.

Optează pentru o culoare îndrăzneață, roșul.

Zodia Săgetător (23 noiembrie – 21 decembrie) – Frezii

Spirit independent, puternic, plin de energie, femeia Săgetător se caracterizează și prin firea ei curioasă, dar și prin timiditate. Ambițioasă, optimistă, iubitoare de călătorii, alege să îi oferi femeii Săgetător un buchet de frezii, cunoscut pentru parfumul lor îmbătător.

Zodia Capricorn (22 decembrie – 20 ianuarie) – Anthurium

Femeia Capricorn este responsabilă, este de încredere, iubește siguranța și stabilitatea. Dat fiind personalitatea ei conservatoare, modul organizat, îi poți oferi în dar un ghiveci cu Anthurium pe care să îl îngrijească cu devotament. Este o plantă care poate fi păstrată cu succes în interior, oferind datorită culorii aprinse un ton vesel în încăpere.

Zodia Vărsător (21 ianuarie – 19 februarie) – Orhidee

Loială, femeia vărsător vede partea pozitivă a lucrurilor în orice situație. Este onestă, inteligentă și un foarte bun ascultător. Oferă-i femeii din acest semn zodiacal un buchet de orhidee. Îi vei capta atenția, alege așadar să comanzi online aceste flori de o frumusețe aparte. Optează pentru culoarea alb, pentru un efect scontat sau pentru orhideea roz care reprezintă afecțiune pură.

Zodia Pești (20 februarie – 20 martie) – Alstroemerii

Femeia născută în zodia Pești este cunoscută pentru blândețea și răbdarea ei. Este o fire care se face ușor plăcută, grație generozității sale. Romantică, inteligentă, dacă vrei să o cucerești pe femeia Pești este bine să acorzi ateție sporită buchetului de flori. Planta cu ajutorul căreia vei impresiona este Alstroemeria, are flori delicate, care se aseamănă cu niște crini miniaturali. Sunt splendide datorită culorilor deosebite.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton