(P) Cum ajută jucăriile în procesul învățării?

 Pirvu Cristina
.

A alege un cadou pentru copilul tău ar putea însemna o sarcină extrem de dificilă. Și acest lucru pentru că vei avea nevoie să cunoști cât mai exact care sunt preferințele sale, ce jucării se poartă, care dintre acestea i-ar putea face rău și care bine.

Atunci când vorbim despre jucării trebuie să avem în vedere în primul rând beneficiile pe care le aduc pentru stimularea creativității copiilor, ajutându-i să se dezvolte cognitiv și în același timp să le aducă plăcerea jocului și să le stârnească curiozitatea descoperirii. Și cum oricărui copil îi place să se joace, ar trebui alegem jucării potrivite pentru diversele etape de vârstă.

Încă de la vârste mici copiii iubesc să descopere, sunt curioși și vor dori să încerce noi și noi jocuri, iar părinții trebuie să le ofere acele jucării educative potrivite vârstei și care să le stimuleze imaginația și creativitatea.

Știm cu toții că procesul de învățare este mult mai ușor dacă se desfășoară prin joacă. Încă de la naștere creierul bebelușului are un număr impresionant de celule, însă conexiunile nu sunt structurate, astfel că acesta are nevoie de puțin ajutor din partea noastră. Va avea nevoie să realizeze conexiunile dintre celulele nervoase, influențând două procese – învățarea și gândirea. Cu cât va avea mai multe experiențe frumoase, cu atât se va dezvolta mai ușor. Jucăriile educative au un rol important, contribuind în dezvoltarea copilului și ajutându-l în realizarea conexiunilor cognitive.

 

Stimulează învățarea de la cele mai mici vârste

Prin jucării totul este însușit mai ușor. Copilul are numeroase abilități de a asimila informația, astfel că este nevoie ca el să fie sprijinit prin numeroase instrumente distractive și colorate. De aceea, este nevoie ca părinții să îi ofere acele jucării de care are nevoie, adecvate vârstei potrivite. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre părinți aleg jucării mult mai grele decât nivelul de învățare al copilului. Acest lucru nu reprezintă un beneficiu, ci mai degrabă am putea considera că micuțul ar putea fi de-a dreptul încurcat de acest tip de jucării, neștiind cum să le folosească. Este bine ca la alegerea jucăriilor să ții cont de abilitățile de învățare ale copilului și mai ales de preferințele acestuia.

 

3 variante de jucării educative, potrivite pentru orice copil

 

Puzzle-uri

Aceste jocuri nu numai că îi încântă prin desenele ce trebuiesc cu atenție descifrate, dar le și stimulează destul de mult imaginația. Sunt potrivite atât pentru copiii mari, cât și pentru cei mici, acest lucru fiind observat în funcție de numărul de piese, dar și de dimensiunea acestora. De exemplu, aceste jucării pentru copii vor avea piese mai puține și mai mari ca dimensiune pentru copiii mici, și mai numeroase pentru copiii mai mari. În plus, acest tip de jucării îi vor încânta prin descoperirea personajelor preferate, astfel că dacă vă hotărâți la un astfel de cadou țineți cont și de preferințele copiilor.

 

Jucării din lemn

Am putea spune că o jucărie din lemn este în primul rând durabilă și construită mai ales dintr-un material natural. Plăcute la atingere, jucăriile din lemn îi pot fascina pe copii prin finisajele deosebite, având niște calități estetice apreciate atât de cei mici, cât și de cei mari. De asemenea, am putea spune despre jucăriile din lemn că pot stimula destul de mult creativitatea copilului, ajutându-i să se dezvolte cognitiv.

 

Jocuri de construcție

Fie că sunt mai mici, fie că sunt mai mari, o jucărie de construcție va fi întotdeauna potrivită pentru copii, determinându-i să construiască, să adauge piesă cu piesă astfel încât rezultatul final să fie cel pe care și l-a închipuit. Piesele de construcție reprezintă fascinația oricărui copil, indiferent de vârstă, astfel că pot fi considerate de cei mai mulți jucării educative perfecte și mai ales potrivite pentru a fi dăruite unui copil.

Foto: pixabay.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton