Una dintre cele mai atractive destinaţii de vacanţă, Egipt te aşteaptă cu atât de multe obiective turistice de vizitat, încât niciodată nu pare că le-ai descoperit pe toate. Descoperă faimoasele Piramide din Giza, aglomerata capitală Cairo şi localităţi istorice precum Luxor sau Aswan.
Europa Travel îţi oferă cele mai mici tarife la vacanțele exotice de Revelion, cel mai bun raport calitate/preț, în destinații populare din întreaga lume. Vizitează Egipt, ținutul faraonilor în care poți experimenta o gamă largă de activități de la jeep-safari în deșert, plajă la Marea Roșie, vizite istorice pană la plimbări plăcute în oaze.
Capitala unui ţinut de legendă
Unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii islamice, Cairo este un amestec de moschei, bazare colorate, cimitire medievale, biserici strălucitoare, palate din secolul XIX şi construcţii moderne. Pe partea vestică a capitalei Egiptului se găseşte vechiul oraş Memphis sau Giza, capitală renumită a Vechiului Regat şi locul legendarelor Piramide – Keops, Kefren și Mikerinos sau marele Sfinx.
În plus, Cairo se mândreşte şi cu alte atracţii populare, precum Muzeul Egiptean de Antichităţi, care găzduieşte cea mai extinsă colecţie de antichităţi egiptene din lume, dintre care cea mai faimoasă este uimitoare Mască din Aur a celui mai tanăr rege, Tutankhamon.
În zona islamică a capitalei se găseşte o veche zonă comercială, vechea Cetate construită de Salah-El-Din în secolul XII, precum şi una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume, El Muallaqa, ridicată la finalul secolului al III-lea şi dedicată Fecioarei Maria.
Oraşe şi atracţii inedite în Egipt
Fostul sat pescăresc, Hurghada s-a bucurat de o explozie a turismului încă din 1980 şi a devenit în timp una dintre cele mai populare staţiuni egiptene de la Marea Roşie. Cu plaje întinse, cu nisip alb, şi ape de un turcoaz ireal, Hurghada te aşteaptă experimentezi scufundări pentru a descoperi recife uluitoare şi o viaţă marină surprinzătoare. De asemenea, alte experienţe interesante includ călătorii cu cămila prin deşert sau o excursie la bazarul El-Dahar, pentru o sesiune de shopping.
Aswan, cel mai sudic oraş al Egiptului, te surprinde prin flora bogată în plante tropicale şi plantaţii de palmieri, iar în centrul turistic, renumit ca cel mai bun din afara capitalei, poţi petrece momente minunate într-unul dintre restaurantele plutitoare, ascultând muzică nubiană şi degustand preparate din peşte proaspăt.
Un circuit în Egipt fără vizitarea orașului Luxor este incomplet. Acesta este de altfel cel mai mare muzeu în aer liber din lume, datorită dimensiunilor impresionante şi a complexităţii sale. O plimbare aici este echivalentul unei călătorii în timp, în vremurile vechiului oraș Teba.
Clădirile din piatră vechi de peste 4000 de ani sunt aproape perfect conservate şi fac parte din patrimoniul cultural şi istoric al Egiptului. Printre cele mai importante atracţii din Luxor se numără Templul din Karnak, cu ale sale sculpturi din piatră incredibile, precum şi Valea Regilor, cel mai impresionant cimitir din lume şi locul unde a fost descoperi intact mormântul lui Tutankhamon.
De Geanina Ichim
Circuit Revelion 2018 Egipt: Cairo – Croaziera pe Nil & Sejur Hurghada
Tarif: 609 Euro/persoana, 11 zile (3 nopti in Cairo, 1 noapte pe tren ruta: Luxor – Cairo, 3 nopti in Hurgada, 3 nopti cazare vas categorie 5*), transport avion, tururile prevazute in cadrul excursiei cu autocar, bilete de intrare la obiectivele turistice, asistenta turística in limba romana, ghid local. *Reducere Early Booking 15% din tariful de baza, pentru inscrieri pana la 28 Septembrie 2017! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.