(P) Tradiție, istorie și spiritualitate pe meleaguri maramureșene

 Florentina Liutic
.

Maramureșul este una dintre zonele tradiționale care vorbesc despre istoria, bogăția spirituală și culturală a României. Aflată în partea de nord a țării, regiunea este una dintre cele mai atractive din punct de vedere al turismului și se mândrește cu obiective unice în lume.

 

Pe aceste meleaguri, spiritualitatea a fost literă de lege, iar oamenii au ridicat aici adevărate capodopere – biserici din lemn, care se află în patrimoniul UNESCO. Opt astfel de edificii au fost în trecut, începând din 1999, în grija importantei organizații mondiale. Este vorba despre bisericile din Budești Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud Deal, Șurdești, Plopiș și Rogoz. Cele opt remarcabile construcții vorbesc despre ingeniozitatea și măiestria arhitecturală a dibacilor meșteri care au lăsat în urmă lăcașurile de cult.

 

Edificii de cult valoroase

 

Biserica din Budești Josani a fost ridicată în 1643, iar picturile murale au fost certificate în 1762. Poartă hramul Sfântului Nicolae și are un plan dreptunghiular, cu absidă poligonală, decroșată. Edificiul din Desești este o biserică cu stul caracteristic secolului al XVIII-lea. Foarte bine s-a conservat pictura în stil postbizantin a lăcașului. Iconostasul este format din trei registre suprapuse, iar partea inferioară conține patru icoane mobile, ce constituie icoanele împărătești.

 

În Maramureșul istoric se află o altă minune din lemn, Biserica din Poienile Izei, localitate atestată documentar tocmai la 1430. Locașul a fost ridicat în 1632 și a fost supraînălțat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Poartă hramul „Sfânta Cuvioasa Paraschiva' și a rezistat extraordinar intemperiilor.

 

Cimitirul Vesel de la Săpânța – locul unde moartea este sfidată de zâmbete

O vizită în Maramureș este un bun start pentru a descoperi importanța acordată de-a lungul timpului religiozității, cu bisericile amplasate în mijlocul naturii, oferind priveliști uluitoare. Cimitirul Vesel din Săpânța este una din atracțiile unice ale țării care i-au purtat faima dincolo de granițele sale, unde vei putea admira nu doar mormintele viu colorate, ci și splendida Biserică din lemn Peri.

 

Locuri de poveste ți se desfășoară în față pe măsură ce străbați aceste meleaguri, în orice direcție ai porni, fie că este vorba despre idilica cetate medievală a Sighișoarei, Bucovina de vis, cu numeroasele mănăstiri și ele parte ale UNESCO, sau case memoriale ale celor mai importanți scriitori români, Mihai Eminescu și Ion Creangă.

 

De Geanina Ichim

Oferta Speciala Circuit Maramures

Tarif: de la 875 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun in hoteluri de 2*-3*, transport autocar, servicii ghid din partea agentiei. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407. 

 

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton