(P) Traseul dintre nori al României, Transfăgărășan cu împrejurimi de poveste

 Florentina Liutic
.

Transfăgărășan, calea rutieră care leagă Muntenia de Transilvania traversând Munții Făgăraș, te poartă spre numeroase atracții impresionante binecuvantate cu cele mai frumoase peisaje montane.

Descoperă acest traseu uluitor care are la bază Transfăgărășanul prin cele mai noi programe turistice 'Europa prin Europa Travel', de la Europa Travel, turoperatorul low cost din România, care te invită să descoperi frumusețile țării, la cele mai mici prețuri de pe piața de turism.

Legenda de început de traseu, parte a folclorului românesc

Prima parte a traseului te poftește la un popas la Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorită în vremea lui Neagoe Basarab, între anii 1515 și 1517, de care se leagă una dintre cele mai importante legende românești, cea a Meșterului Manole, care și-a zidit soția, pe Ana, în structura acestei construcții, pentru a fi sigur că rezistă. Importanța acestui edificiu de cult s-a menținut și mai târziu, în perioada lui Carol I, care a transformat catedrala în necropolă pentru familia regală.

Continuă cu acest drum spectaculos al țării, care pornește din comuna Bascov, din județul Argeș, și te conduce prin viaducte și serpentine, spre alte atracții fascinante ale țării. Admiră monumentul istoric Cetatea Poenari, ridicată în vârf de munte în secolul XIV, un punct semeț al Cheilor Argeșului, amplasat la doar câțiva kilometri depărtare de barajul și lacul Vidraru.

O zi printre destinațiile fascinante ale țării

Drumul te conduce și până la Golul Alpin al Munților Făgăraș, o arie protejată de interes național, care te surprinde prin multitudinea de culori care o pictează în cele mai frumoase nuanțe de verde, într-un tablou perfect al naturii. Aici te așteaptă și cel mai lung tunel rutier din România, Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș,  având 887 metri.

Printre minunile naturale ale României pe care le vei mai descoperi în calea ta se numără și Cascada Bâlea, situată între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, la o înălțime de peste 1200 metri, o cascadă în trepte de aproximativ 68 metri, fiind cea mai mare de acest fel din țară, pentru a ajunge apoi la Cabana Bâlea.

Finalul acestui traseu spectaculos este marcat de comuna Cârțișoara, între Sibiu și Brașov, cunoscut drept locul de naștere al celui care a fost Badea Cârțan, pe numele său, Gheorghe Cârțan, cel care a luptat pentru independența românilor din Transilvania.

 

De Geanin Ichim

Europa prin Europa Travel

Oferte Speciale Circuit Transfagarasan – Tarif: 155 Lei/persoana, 1 zi, transport autocar, servicii ghid. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton