Topul salariilor din industria farmaceutică: angajații români, cel mai prost plătiți din regiune

 Pirvu Cristina
.

București, 28 august 2019: Salariul mediu net în industria farma este de 656 de euro, pe lună, potrivit comparatorului salarial Paylab.ro, România fiind țara din Europa Centrală și de Est în care angajații din această industrie câștigă cel mai puțin. Diferența este sensibilă chiar și față de Bulgaria, țară care, în mod tradițional, oferă, în aproape toate industriile, salarii mai mici decât la noi. Astfel, cei care lucrează în sectorul farmaceutic din Bulgaria au un salariu mediu net lunar de 887 de euro, după cum arată datele Paylab.

Cel mai bine plătiți sunt, însă, estonienii, ale căror venituri medii nete se apropie de 1.400 de euro, în fiecare lună. Vin din urmă angajații din Lituania (1.100 de euro) și cei din Cehia (1.071 de euro), aceștia închizând, de altfel, cercul celor care câștigă peste 1.000 de euro în acest sector.

În Letonia, un angajat care lucrează în acest domeniu câștigă, în medie, 994 de euro, pe lună; în Ungaria salariul mediu lunar este de 982 de euro, iar în Slovacia de 952 de euro.

Au fost ani în care industria farma era una dintre cele mai vânate de candidați, datorită salariilor mari pe care le oferea. În continuare este unul dintre sectoarele bine plătite, însă, între timp, au crescut mult alte domenii care, tocmai prin prisma acestei expansiuni foarte rapide, au trebuit să compenseze cu salarii mari și au trecut în fața Farmaceuticelor. Mă refer aici în primul rând la IT și apoi, desigur, la banking, servicii financiare, servicii juridice. Odată ce ritmul de extindere a ajuns la un nivel de plafon, și ritmul de creștere a salariilor s-a stabilizat', spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În acest moment, peste 700 de joburi în industrai farmaceutică sunt disponibile pe ejobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România. Trei sferturi dintre acestea se adresează candidaților cu un nivel mediu de experiență (2-5 ani) sau care se află în poziții de senioritate (peste 5 ani de experiență).

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton