Ischgl, paradisul schiorilor, este Ibiza Alpilor și locul cu cele mai lungi părții de schi!
„Este foarte important să nu te apleci prea mult în față, dar nici să te lași prea mult pe spate și nici să fluturi din bețe, altfel te dezechilibrezi!' Instructorul de schi Thomas îmi face instructajul pentru prima mea săritură pe schiuri. „Sar eu întâi, și tu te uiți cu atenție la mine.' Îl văd cum prinde viteză, își îndoaie picioarele și face o săritură lăsând o distanță de șase metri între el și zăpada. Este un salt elegant, care pare natural, iar aterizarea merită, evident, toate aplauzele. Trebuie să fac și eu la fel? Mă aflu la înălțimea de 2.620 m, în Vellil-Area, și simț cum mi se moaie genunchii în față acestui parc pentru amatorii de senzații extreme.
Într-adevăr, este o zonă pentru începători, care face parte din Playstation Vită Ischgl SnowA¬park, și, cu cei 160.000 mA² pe care-i măsoară, este cel mai mare snow-park din Europa. Dacă nu o să reușesc să aterizez la fel de bine că Thomas? Atunci mă voi bucură în continuare de vacanță, voi face cumpărături și voi schia pe pârtiile din Silvretta-Arena, care se află între Silvretta și Engadin. Pentru că îmi plac provocările, mă îmbărbătez și îmi propun să sar. Deși mi-ar fi plăcut să am două aripi, prind viteză și, înainte să decolez, îmi îndoi genunchii, îmi apropii mâinile de corp și apoi mă înalt. Zbor efectiv și aterizez perfect în câteva secunde. Nu am cuvinte să descriu sentimentul de fericire care mă cuprinde. Încă o dată, dar acum mult mai rapid.
Evident că entuziasmul meu este potolit brusc de o căzătură zdravănă în zăpadă. Restul zilei mi-o petrec privind sariturile spectaculoase ale snowboarderilor și schiorilor profesioniști. Este magic felul în care ei străpung aerul, entuziasmul cu care încearcă sărituri noi până la apusul soarelui, când trebuie să părăsească pârtia.