În urmă cu 100 de ani, pe 25 octombrie, venea pe lume Regele Mihai, cel care avea să devină cea mai mare personalitate istorică a secolului XX în România, un simbol al democrației și al luptei contra autoritarismului. Iată cum marchează Familia Regală a României acest moment unic!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihai I, Rege al României între 1927-1930 şi 1940-1947, a venit pe lume pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Principelui Carol şi al Elenei, Principesă de Grecia, şi a încetat din viață pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa din Elveţia, la 96 de ani. Pe 5 decembrie 2017, inima țării s-a oprit pentru o clipă, odată cu dispariția Regelui Mihai, cel care pentru mulți dintre noi a fost singura șansă la normalitate și la o viață demnă. Din păcate, cei 30 de ani de „democrație post-comunistă, în care cu toții ne-am lăsat manipulați și împinși în cloaca imundă a unor politicieni oportuniști, conduși doar de propriile interese, ne fac să ne întrebăm cum ar fi fost dacă, după 1990, am fi avut un rege, și nu un președinte. Se spune însă că popoarele au conducătorii pe care îi merită…
Citește și: Ce înseamnă expresia Nihil sine Deo- motto-ul regalității române
100 de ani de la nașterea Regelui Mihai
A fost cel mai iubit rege al României și victima jocului crud al istoriei, iar astăzi ar fi împlinit 100 de ani. Din păcate, a încetat din viață, la vârsta de 96 de ani, odată cu el dispărând și speranța revenirii la monarhie. Pentru a marca acest moment important din istoria Romîniei Familia Regală a anunțat oserie de activități ce vor avea loc în aceste zile, cu sprijinulinstituțiilor statului.
Luni, la Castelul Peleş din Sinaia, a fost dezvelită statuia Regelui Mihai I. Statuia în bronz, în mărime naturală, îl reprezintă pe Regele Mihai I în uniforma de mareşal al Armatei Române. Ceremonia a avut loc în centrul orașului, în parcul de vizavi de Primăria Sinaia, la ora 11.00, scrie pe pagina de Facebook a familiei Regale a României.
De asemenea, în semn de profund respect faţă de Regele Mihai I al României, Romfilatelia introduce în circulaţie luni, 25 octombrie, a. c., emisiunea de mărci poştale omagială Centenarul naşterii Regelui Mihai I. Emisiunea este alcătuită din două mărci poştale, o coliţă nedantelată, un bloc de două timbre dantelate cu două vignete, un plic „prima zi’ şi două cărţi poştale maxime, pentru pasionaţii de maximafilie. Emisiunea de mărci poştale „Centenarul naşterii Regelui Mihai I’ va fi disponibilă începând de luni, 25 octombrie 2021, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi la magazinul Romfilatelia online.
Citește și: Regele Mihai, linia de succesiune la Casa Regală după moartea sa
Citește și: Cine este John, noul concurent de la Mireasa, sezonul 4. Numele lui real
Citește și: Bahmu, despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Reghe:„Au vrut să mă folosească să lovesc în ea sau în el
Citește și: Izabela și Blaze de la Mireasa s-au căsătorit.Primele imagini de la cununia civilă
Și Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând de azi, o emisiune cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României.
De asemenea, la invitaţia Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei, Agenţia Naţională de Presă Agerpres a deschis la Palatul Elisabeta o expoziţie dedicată aniversării centenarului naşterii Regelui Mihai I al României, reunind imagini din arhiva fotografică a instituţiei.
Din nou acasă
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai a abdicat și a luat calea exilului. Deși nu a mai putut să-și vadă țara până în 1992 – cu doi ani în urmă, fusese interceptat pe Autostrada București-Pitești și obligat să se întoarcă –, Regele Mihai nu a uitat niciodată România și a militat, din exil, pentru dezvoltarea economiei de piață, pentru respectarea drepturilor omului și a proprietății private, pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, devenind purtătorul de cuvânt cel mai credibil și mai asumat al țării noastre peste hotare.
Prima vizită a lui Mihai I în România, acum aproape 20 de ani, de Paște, după 45 de ani de exil, a dat măsura dragostei celor care și-au așteptat regele o viață. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a-și vedea suveranul și a-i cere să vină înapoi și să scape țara de neocomunism. „Am ajuns aici, la București, de la Putna, după 45 de ani de pribegie. Sunt atât de bucuros că această vizită aici a coincis cu Sărbătorile Paștelui! Paștele, prin Învierea Mântuitorului nostru, sunt convins că va fi și reînvierea țării românești. Sunt sigur și știu că România va reînvia și va renaște. Cu toate că am fost departe de voi mai bine de 45 de ani, nu v-am uitat niciodată și vă iubesc din toată inima!', spunea atunci fostul suveran.
Deși în 1997, după alegerea lui Emil Constantinescu președinte, Regele Mihai și-a recăpătat cetățenia și a putut reveni în România definitiv, nu a fost să fie… Regele Mihai a murit pe data de 5 decembrie, în Elveția, la reședința sa. Pe 16 decembrie 2017, ultimul monarh al României a fost condus, cu ochii în lacrimi, pe ultimul drum de zeci de mii de români.