9 ani de la moartea lui Mișu Fotino. Cum și-l amintesc prietenii apropiați: "Reușea să facă o glumă în orice împrejurare"

.

Au trecut 9 ani de la moartea lui Mișu Fotino, iar prietenii și-l amintesc zâmbind, reușind să destindă atmosfera în orice împrejurare. Soții Andrei și Ileana Stana Ionescu au povestit câteva dintre momentele petrecute cu Mișu Fotino, mai cu seamă că nu exista Revelion fără cel puțin o scenetă în care să joace acești doi mai actori, Mișu Fotino și Ileana Stana Ionescu.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Mihai Fotino s-a stins pe 13 ianuarie 2014, după o perioadă îndelungată de suferință, la 83 de ani. Actorul a făcut eforturi uriașe pentru a mai fi pe scenă înainte să închidă ochii, iar Alexandru Arșinel spunea atunci că absența din ultima vreme a actorului de pe scenele teatrului a fost cauzată de un accident vascular cerebral.

Cum și-l amintesc soții Ionescu pe Mișu Fotino


Atunci când își amintesc de Mihai Fotino, soților Ionescu le vine imediat în minte ușurința cu care acesta se făcea plăcut oriunde se afla, fie că se afla pe scenă ori în culisele operelor artistice în care a jucat.

„Ne-am cunoscut foarte bine și eram buni prieteni. Era un actor disciplinat. A jucat în multe roluri de comedie, însă le trata cu multă seriozitate. Ileana și Mihai Fotino au format un cuplu în aparițiile lor. Nu era sărbătoare în care să nu fi fost alături de Ileana, mai ales de Revelioane…’, a declarat Andrei Ionescu pentru FANATIK.


Andrei Ionescu a povestit și o situație în care Mihai Fotino a știut să facă haz de necaz, într-o iarnă în care se aflau în Bulgaria și au rămas înzăpeziți.

„Țin minte că eram odată înzăpeziți într-un loc, eram pur și simplu blocați, în Bulgaria. O actriță care era cu noi, pentru că ne era foame, ne-a oferit dintr-un sandviș să mâncăm toți. Într-o astfel de situație, vă dați seama, nouă nu prea ne ardea de glume. Ne era frig, ne era și foame.


După ce a mâncat bucata lui de sandviș, Mișu Fotino a avut o reacție care ne-a făcut pe toți să râdem. I-a dispărut senzația de foame și nu mai ținea cont că eram prinși în zăpezile acelea mari. Ne-a zis: eu dorm după-amiaza, așa că a adormit imediat în mașină’, a povestit Andrei Ionescu.

Citește și: ‘Au fost multe ca ea în preajma lui.Vorbă multă, fapte puține. Ce spune mama fiului lui Cătălin Cazacu despre relația lui cu Ramona Olaru

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă Leon, nepotul lui Horia Moculescu:Seamănă foarte bine cu tatăl lui, iar umorul…


Citește și: Nico a devenit bunică la 52 de ani! Fiica sa, Alexandra, a născut un băiat:’Mă topesc toată când îl văd’

Citește și: Micutzu, mesaj pentru CTP, după ce jurnalistul a ironizat filmul Teambuilding:’S-a ajuns la mesaje în care mi se cere să mor’

„Întotdeauna reușea să facă o glumă în orice împrejurare. Din orice întâmplare reușea să scoată un zâmbet. Aici se aseamănă foarte mult cu Ileana. De-asta ei au și reușit să se înțeleagă atât de bine pe scenă.


Și Ileana era mai zburdalnică, să spun așa, când era mai tânără. Aveau împreună acel har, acea energie’, a mai transmis soțul Ilenei Stana Ionescu.

A fost uitat Mișu Fotino de toți, înainte să moară?


Cezara Dafinescu a afirmat, la un moment dat, că Mișu Fotino a fost uitat de toată lumea la bătrânețe, însă Andrei Ionescu infirmă această situație.

„Nu cred că a fost părăsit de toți. Noi, de exemplu, nu l-am uitat. El a fost cel care s-a retras, dar noi am fost mereu alături de el, până în ultima clipă. Ca om nu pot să spun decât că era unul deosebit, un camarad extraordinar. Era amuzant. Mereu găsea câte o poantă’, a transmis Andrei Ionescu.