A lăsat scena pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Solista Corina Elena Badea este medic primar la Spitalul Județean din Tulcea: ”Am învățat din nepregătirea altora”

 Stamen Diana
.

Corina Elena Badea este medic primar, şef de secţie la Spitalul Judeţean din Tulcea, și luptă împotriva noului coronavirus. A lăsat scena pentru a fi în prima linie alături de alți medici care se zbat să salveze vieți în această perioadă. Corina Elena Badea s-a înscris și ca voluntar la secția Boli Infecțioase.

În timpul liber, Corina Elena Badea cântă muzică armânească și a fost invitată la mai multe emisiuni TV până acum. Poate puțini știu că artista este medic primar, șef de secție, la Spitalul Județean din Tulcea.

În această perioadă a lăsat microfonul și scena deoparte, iar acum luptă alături de colegii ei să salveze vieți. Carmen Elena Badea s-a alăturat și ea luptei împotriva noului coronavirus.

„Am învăţat din nepregătirea altora. Însă la noi la spital s-au stabilit nişte protocoale pe care le respectăm ca să nu fim afectaţi. Momentan la noi este bine, nu lipsesc echipamentele, spitalul nu e contaminat, nu ne plângem. Probabil că vom fi distribuiţi de colo colo şi sunt oricând gata să plec în Italia dacă sunt solicitată sau la alte spitale unde este nevoie. Noi ne sprijinim pacienţii, momentan vorbim cu cei cu probleme uşoare la telefon. Regulile se schimbă mereu, dar mie nu îmi e frică. Nu putem lasă oamenii aşa, suntem medici. Sunt cazuri şi aici, noi suntem spital NonCovidSuport. Suspecţii se izolează şi nu mergem des acolo. Nu au fost probleme până acum. Chiar înainte am venit din gardă, m-am schimbat, m-am spălat pe mâini şi am făcut duş. Să ştiţi că nu e prima oară când e epidemie. E ceva normal', a povestit Corina Elena Badea pentru Click!.

Cum a ajuns Corina Elena Badea să cânte

Mama Corinei Elena Badea este tot medic, la fel și fiica sa care a dat la medicină. Pasiunea pentru muzică a început pentru ea încă de când era mică și a fost îndrumată chiar de tatăl și bunicul ei.

'Tatăl meu a fost inginer, el fiind dintr-o familie de  «haholi» (numele său de familie era Ivanov), cum sunt denumiţi românii tulceni cu origini ucrainene. De la el am moştenit dragostea pentru muzică, deoarece mânuia cu talent acordeonul şi chitara, cântând în liceu alături de bunul lui prieten, Filip Merca, viitorul chitarist-bas al formaţiei Mondial. M-am dus la 7 ani la Şcoala de Muzică şi am terminat pian. Bunicul mi-a cumpărat prima pianină', a mai spus pentru sursa mai sus menționată.

Citește și: Un medic imunolog dezvăluie că măștile de protecție pot fi refolosite. Cum trebuie dezinfectate încât să rămână eficiente

FOTO: Facebook

4U2INDO6YeL_2L4U2INDO6YeL_2L
 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton