A murit actorul Mihai Răducu. Oana Pellea, Manuela Hărăbor și Bianca Brad au transmis mesaje de condoleanțe: "Dumnezeu să te ierte și să-ți dăruiască liniștea sufletească pe care o căutai"

.

Actorul Mihai Răducu a murit pe 21 august, așa cum este anunțat pe pagina sa de Facebook. Oana Pellea, Manuela Hărăbor și Bianca Brad sunt printre primele persoane publice care au transmis condoleanțe, cea din urmă fiind chiar prietenă apropiată a actorului. Bianca Brad a transmis în mesajul său emoționant că a fost colegă de grupă, la facultate, cu Mihai Răducu și regretă enorm că nu a apucat să-și ia rămas bun.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI


Mihai Răducu, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) în 1982, a fost unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale, formându-se sub îndrumarea maeștrilor Florin Zamfirescu și Marcel Iureș.

A murit Mihai Răducu. Mesajele de condoleanțe transmise de Oana Pellea și Bianca Brad


Un anunț trist a cutremurat lumea teatrului. Pe pagina de Facebook a actorului Mihai Răducu un mesaj anunță că acesta a trecut la cele veșnice, spre surprinderea celor care îl urmăreau în online și chiar a prietenilor apropiați. Deocamdată nu se știe cauza morții lui Mihai Răducu.

„Astăzi (marți, 21 august) în jurul orei 14, actorul Mihai Răducu a trecut la cele veșnice. Mâine revenim aici pentru cei care vor sa afle detalii despre ceremonia de înmormântare. Dumnezeu sa-l odinească! P.s. dacă exista rude apropiate care văd acest mesaj, va rugam sa ne scrieți pe messenger sau aici', se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a actorului Mihai Răducu.

Bianca Brad și Oana Pellea au primit șocate vestea morții lui Mihai Răducu.

„Tocmai am aflat că fostul meu coleg de grupă, din facultate, Raducu Mihai, a plecat astăzi dintre noi…
Sunt absolut șocată și m-a întristat foarte, foarte tare vestea… Nu pot să o cuprind…Nu pot să cred…să înțeleg…
Vorbeam foarte rar și ne vedeam și mai rar, dar aveam o legătură aparte…
La încheierea facultății am jucat împreună, Romeo și Julieta…
Îmi spunea Biencuța sau Brăduleț Brăduț drăguț…
Avea ochii de un albastru infinit și o voce caldă…molcomă…
Iubea foarte mult caii și chiar avea spiritul unui haiduc…
Dar cel mai mult și mai mult o iubea pe frumoasa lui fiică, de care era foarte mândru și despre care îmi povestea cu multă emoție și bucurie…
Ooofff, dragă Mihai… îmi pare nespus, nespus de rău că nu am mai apucat să ne mai vedem sau măcar să ne auzim, înainte să pleci…
Dumnezeu să te ierte și să-ți dăruiască liniștea sufletească pe care o căutai…
Drum lin în Lumină…în Acea Lumină vindecătoare despre care scriam aici azi, cam pe la ora la care te pregăteai să pleci…’,
a transmis Bianca Brad pe Facebook.


Printre cei profund îndurerați se numără și actrița Oana Pellea, care a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook, exprimându-și regretul și durerea în fața acestei pierderi.

„Raducu Mihai, îmi pare foarte rău..
Drum lin, Radu! Dumnezeu sa te odihneasca!’, a transmis și Oana Pellea.

Citește și: Ce legătură specială există între Marius Vizante și Gheorghe Ifrim. Actorul din Las Fierbinți este primul lui prieten adevărat: „M-am mutat în București, eram pierdut, nu știam nimic, dar…


Citește și: Cât de mult a ajutat-o Marian Râlea pe Dana Rogoz în perioada „Abracadabra’, în urmă cu 30 de ani: „E unul dintre acei oameni care mi-au influențat major drumul în viață. Ceea ce a făcut el pentru mine extrem de important…’. Ce sfat prețios i-a dat „Magicianul’ / EXCLUSIV

„Cu imensă parere de rău pun aici vestea plecării dintre noi, mult prea devreme, a unui om frumos, dar singur, ce părea a rămâne veșnic tânăr. Un suflet mare și blând, un prieten devotat. Un actor talentat, doritor de un singur lucru: să joace, să-și pună permanent sufletul pe scenă ca pe un sfânt altar… MIHAI RĂDUCU nu mai este printre noi și nu ne rămân decât regretele că nu i-am putut împlini visul. S-au că nu l-am făcut să dureze…’ a scris prezentatoarea TVR Monica Ghiurco.


Nu creeed… Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!’, a scris pe Facebook Manuela Hărăbor.

Și cei care îl urmăreau pe Mihai Răducu pe Facebook sunt șocați de vestea morții sale: „Un om discret, modest…Ne mor prea devreme colegi foarte tineri… Dumnezeu sa-l ierte!', „Neașteptată veste! Dumnezeu să-l odihnească!', „Odihnă veșnică dragă prietene. Să-ți fie țărâna ușoară', „Noi, în liceu, îl poreclisem „ruța' (rață în maghiară). Nu mă întrebați de ce, avea picioare drepte … Rămâne dragul nostru care visa teatrul. Dintre multele nedreptăți ale vieții este și aceasta, cea că ne-a părăsit'.


Când și unde va fi înmormântat Mihai Răducu

Printre colegii de promoție ai lui Mihai Răducu s-au numărat Bianca Brad și Mihai Călugărița, toți remarcându-se prin cariere strălucitoare.

Un mesaj postat pe 22 august, pe pagina de Facebook a lui Mihai Răducu, este adresat celor care vor să îi aducă un ultim omagiu actorului. Aceștia pot aprinde o lumânare la Capela Cimitirului Ghencea Civil.


„Cei care vor să aducă un omagiu prietenului, colegului, actorului Mihai Răducu, pot veni vineri, 23 august, între orele 15:00-20:00 la Capela Cimitirului Ghencea Civil, B-dul Ghencea nr. 18, unde va fi depus sicriul cu corpul neînsuflețit al actorului. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 13:00, la același cimitir. Dumnezeu să îl odihnească!', se arată într-un alt mesaj postat pe pagina de Facebook a actorului.