A murit actorul Rareș Ioan Stoica, fostul logodnic al Manuelei Hărăbor. Avea 54 de ani

.

A murit actorul Rareș Ioan Stoica, fostul logodnic al Manuelei Hărăbor, în seara zilei de 27 decembrie 2023. Actorul Rareș Ioan Stoica avea doar 54 de ani și nu se știe, deocamdată, cauza exactă a morții, însă prietenii apropiați spun că „nu era bine deloc de câțiva ani”.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Rareș Ioan Stoica s-a stins din viață în cursul zilei de 27 decembrie 2023, la vârsta de 54 de ani. Actorul a avut colaborări cu Teatrul Nottara, Teatrul Godot, dar și cu Teatrul Mic. Activase la Teatrul Național „Vasile Alecsandri’ Iași – secția Suceava. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale.

A murit actorul Rareș Ioan Stoica, fostul soț al Manuelei Hărăbor


Cel care a dat vestea tristă că a murit Rareș Ioan Stoica, fostul logodnic al Manuelei Hărăbor, este Iulian Capsali. Acesta a transmis pe platformele de socializare un mesaj prin care aduce la cunoștință dispariția actorului Rareș Ioan Stoica.

„Aflu cu tristețe că aseară a plecat la Domnul actorul Rareș Ioan Stoica. De el mă leagă multe amintiri din anii zbuciumați 90, când eram împreună tovarăși în Liga Studenților din România. Un bărbat frumos cu un suflet sensibil și neliniștit, mereu în căutarea unui sens pe care nu-l descoperea în acest spațiu finit.

Sper ca să-i dea Dumnezeu liniștea pe care nu și-a găsit-o aici… Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Sa! PS. Rog preoții și ieromonahii care citesc aceste rânduri să-l pomenească la Sfânta Liturghie în zilele următoare‘, este mesajul notat de Iulian Capsali pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Loredana Groza, mesaj sfâșietor după moartea lui Ion Caramitru: „Bună seara, iubite! Te aștept ca din cer…


Citește și: Povestea neștiută a hitului „Bună seara, iubite!’, interpretat de Loredana Groza și Ion Caramitru: „Parcă-mi era teamă să-l cânt’

Citește și: Viviana Sposub, după zvonurile împăcării cu George Burcea: „Singură până într-un punct. S-a întors recent din America

Rareș Ioan Stoica și Manuela Hărăbor s-au logodit în 2012

Rareș Ioan Stoica și Manuela Hărăbor s-au logodit în 2012, la Mănăstirea Radu Vodă, dar au ales să meargă pe drumuri diferite după patru ani. Rareș Ioan Stoica a fost foarte grijuliu cu ea și cu fiul ei, pe care l-a tratat ca fiind al său. Totuși, se pare că, în ultimele luni de relație, lucrurile nu au mai stat astfel.


Nu mai sunt împreună de câteva luni bune. El nu a mai vrut să fie cu ea, se pare din cauza faptului că Manuela îi dă mai multă atenţie băiatului ei. Acum, Rareş este singur şi disponibil’, spunea o sursă apropiată a cuplului pentru Click!, în urmă cu câțiva ani.


Înainte de a face acest pas, actorul trecuse și el printr-un mariaj încheiat cu un divorț amical. A fost căsătorit cu actrița Crenguța Hariton și au divorțat în anul 2002. Rămăsese în relații bune cu fosta soție, mai ales că aveau și o fetiță împreună.

Au fost colegi la Teatrul Nottara. În trecut, Rareș Ioan Stoica a lucrat ca voice over la Kanal D (4 ani la rând).