A murit Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii. Avea 66 de ani: „Vă aducem la cunoștință o veste tristă...”

 Calin Maria Bianca
.

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii, în vârstă de 66 de ani. Este vestea tristă a momentului! Din nefericire, în urmă cu câteva ore, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea București, a anunțat faptul că Daniel Barbu a încetat din viață. Momentan, nu se știe care este cauza decesului și de ce s-a stins subit și fulgerător, însă au precizat când va fi înmormântat!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Moartea lui Daniel Barbu nu a afectat doar familia acestuia, ci și pe toți cei care l-au cunoscut de-a lungul vieții. Nu a fost doar ministru al culturii, ci cariera lui profesională implică o mulțime de alte profesii. Are numeroase studii fiind, mai concret, specialist în ştiinţe politice, publicist, eseist, jurnalist, profesor, iar lista nu se termină aici.

img-2024-03-18t120617.182img-2024-03-18t120617.182

Citește și: Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…'. Maia are 19 ani / EXCLUSIV

Citește și: Mircea Radu, detalii intime din căsnicia cu soția lui, Raluca. Ce surpriză romantică i-a făcut prezentatorul TV, recent: „A exclamat când…'

Citește și: Actorul Dan Tomescu, celebru pentru showurile travesti, a murit la 65 de ani. A fost răpus de cancer. În ultimii ani a trăit în sărăcie, într-un demisol / EXCLUSIV

Citește și: Alina Sorescu l-a contrazis pe Alexandru Ciucu, în direct, la TV, după ce a spus că două luni nu și-a văzut fiicele: „Nu este adevărat. Mi se pare o coincidență că…'

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii

Daniel Barbu a murit în urmă cu câteva ore, iar vestea tristă s-a răspândit imediat printre apropiați și toți cei care l-au cunoscut de-a lungul acestor ani. Fost ministru al culturii în Guvernul Ponta, Daniel Barbu a profesat și ca profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Universitatea București, care a și făcut anunțul pe rețelele de socializare.

„Dragi studenți,

Vă aducem la cunoștință o veste tristă.

Astăzi, 18.03.2024, a trecut la cele veșnice Prof. Daniel Barbu. Născut la data 21 mai 1957 în București, și-a trăit viața sub motto-ul: Nil nisi Cruce'. A fost istoric român, senator de București din partea PNL, fost ministru al culturii în perioada 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013 și profesor al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București unde a predat: Teologia politică, Teologie socială și Istoria Bisericii.„, este anunțul trist făcut de Facultatea de Teologie Romano-Catolică, București.

Când are loc înmormântarea lui Daniel Barbu

Tot prin prisma anunțului făcut pe pagina de Facebook, toți cei care vor să își ia rămas bun de la el, să-i aducă un ultim omagiu sau să-l ducă pe ultimul drum, au aflat datele și orele necesare. Cu toate acestea însă, nu s-a spus nimic despre cauza morții, fiind vorba, cel mai probabil, despre probleme de sănătate cu care se confrunta de mai mult timp.

„Liturghia de înmormântare se va celebra joi, 21 martie, începând cu ora 10:00 la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București (Șos. Olteniței 3-5). Să se odihnească în pace. Domnul să-l fericească în patria cerească pentru tot binele făcut în viața pământească.„, a fost mesajul transmis de sursa menționată mai sus.

Cine a fost Daniel Barbu

Daniel Barbu, specialist în ştiinţe politice, publicist, eseist, jurnalist, profesor, a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din București, în prezent Colegiul Naţional Sfântu Sava în 1976. Tot atunci, Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a PCR, i-a refuzat accesul la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi la Facultatea de Drept. Cu toate acestea, s-a înscris şi a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie a Artei a Universităţii Cluj-Napoca şi a ocupat ulterior postul de curator al Muzeului Satului din Bucureşti (1980) şi al Muzeului Naţional de Istorie a României (1981-1986).

Așa cum am spus, are un portofoliu plin când vine vorba despre cariera sa de-a lungul anilor, astfel că în perioada 1987 – 1992, a fost cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Universităţii Bucureşti. Mai mult decât atât, a urmat cursuri doctorale în Elveţia, la Universitatea din Fribourg, Facultatea de Teologie, şi a primit o diplomă doctorală din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A obţinut și doctoratul în filosofie din partea Universităţii din Bucureşti, unde a predat, din 1991, la catedra de ştiinţe politice.

În perioada 1994-2000 a fost decan al catedrei de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti, funcţie pe care a mai ocupat-o şi în perioada 2002-2004. Preşedinte al Institutului de Cercetări al Universităţii Bucureşti, Daniel Barbu a condus și revista Realitatea Românească în perioada 1991-1992. Mai mult decât atât, a fost și consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu şi autor al mai multor lucrări ştiinţifice în sfera politicii. Nu, lista nu se termină nici aici, tocmai pentru că în 2000 a primit Ordinul Naţional Steaua României în grad de ofiţer pentru activitatea în învăţământul superior, iar din luna mai 2017 și până în februarie 2019, a fost preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.

Sursă foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton