A murit Diane Delano, faimoasă pentru rolurile din serialele „Doctor în Alaska” sau „Neveste Disperate”. Actrița avea 67 de ani și impresarul acesteia a transmis că actrița a murit vineri, la domiciliul ei din Los Angeles, după o „scurtă boală'.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Diane a fost cunoscută mai ales pentru rolul polițistei Barbara Semanski în serialul „Northern Exposure’, produs de CBS în anii 1990, precum și pentru sora Beech în filmul, „The Wicker Man’, cu Nicholas Cage în rol principal.
A murit actrița Diane Delano. Cauza morții
Actrița Diane Delano, cunoscută pentru aparițiile sale în producții de televiziune și filme precum Northern Exposure, Popular și The Wicker Man, a încetat din viață pe 13 decembrie, în locuința sa din Sherman Oaks, California.
Momentan nu a fost transmisă public cauza oficială a morții, însă se speculează că Diane Delano a fost răpusă de cancer, informează TMZ.
Prietenii și familia o descriu pe Diane Delano ca pe o prezență impunătoare și plină de umor. „Era energică și îndrăzneață, având un simț al umorului ascuțit și un timing comic perfect pentru orice rol. Prezența ei răsunătoare și autenticitatea o făceau să domine orice încăpere. A fost cu adevărat unică’, a declarat Stepfanie Kramer, prietena actriței.
Născută pe 29 ianuarie 1957, la Los Angeles, Diane Delano și-a început cariera actoricească la doar 6 ani. Absolventă a American Academy of Dramatic Arts/West, Delano provenea dintr-o familie cu rădăcini adânci în lumea divertismentului.
„Diane era menită să reușească în această industrie. Bunicul nostru, Myrtland Vivian LaVarre, a fost actor de teatru la New York, convins de Cecil B. DeMille să-și schimbe numele în ‘John Merton și să se mute cu familia în Hollywood. Deși era în ADN-ul ei, acele vizite timpurii la studiouri, alături de unchiul Lane Bradford, i-au cimentat pasiunea pentru această lume fascinantă’, a spus vărul său, Rick Sparks.
În ce filme și producții TV a apărut Diane Delano
Diane Delano a devenit celebră pentru interpretarea personajului Barbara Semanski, un trooper de stat din Alaska, în comedia premiată cu Emmy Northern Exposure. În această producție CBS, ea a fost și iubita personajului Maurice Minnefield, interpretat de Barry Corbin.
Lista proiectelor de televiziune ale lui Diane Delano este vastă, incluzând titluri populare precum Mom, Mike & Molly, Everwood, Days of our Lives, Desperate Housewives, Six Feet Under, Monk și Cop Rock.
Actrița a oferit viață prin vocea sa unor personaje din animații precum Batman: The Brave and the Bold și Teen Titans.
Diane Delano a impresionat cu rolul profesoarei Roberta „Bobbi’ Glass în serialul Popular, creat de Ryan Murphy și difuzat de WB Network între 1999 și 2001. Cu o carieră de peste patru decenii, actrița a strălucit și pe marele ecran, în filme precum The Wicker Man și The Ladykillers, regizat de frații Coen.
În ultimii ani, Delano a contribuit la lumea jocurilor video și serialelor animate, cu roluri vocale în producții precum Lego Star Wars: The Skywalker Saga, Infinity Train și Pen15. Totodată, a avut apariții în serialul Good Girls.