A murit actorul James Earl Jones, vocea lui Darth Vader din Star Wars: "Un maestru al meseriei noastre"

 Dumba Gabriela
.

A murit James Earl Jones! Actorul american, cunoscut pentru că a dat voce personajului Darth Vader din seria de filme „Războiul Stelelor” („Star Wars”) şi pentru cariera sa prolifică, pe scenă şi pe ecran, a încetat din viaţă la vârsta de 93 de ani. El a murit luni dimineaţa devreme, înconjurat de familia sa, a declarat agentul Barry McPherson.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI

James Earl Jones a câștigat de două ori premiul Tony și un Tony special pentru întreaga carieră, în 2017, iar în 2011, a luat un Oscar onorific. S-a consacrat și în industria cinematografiei în 1969, când a luat un premiu la Tony Awards, pentru rolul său principal din piesa „The Insurgent'.

James Earl JonesJames Earl Jones

James Earl Jones a murit

În urmă cu mai mulți ani, James Earl Jones a recunoscut că nu se aștepta că va deveni actor, and în vedere că el era bâlbâit când era copil și că, până la 8 ani, „abia vorbea”. „Bâlbâitul este dureros. La școală, încercam să citesc lecțiile și copiii din spatele meu se rostogoleau pe jos de râs”, a spus James Earl Jones, în Daily Mail, în 2010.

Pentru a-și corecta acest defect, el obișnuia să recite multe poezii, așa cum l-a sfătuit un profesor. Însă în copilărie, el se gândea să devină militar, nicidecum actor.

Pe lângă legendarul personaj negativ din saga „Războiul Stelelor”, actorul James Earl Jones l-a interpretat şi pe Mufasa din filmul de animaţie „The Lion King”. Mark Hamill, care l-a interpretat pe Luke Skywalker în saga intergalactică a lui George Lucas, a postat pe reţeaua socială X: „Odihneşte-te în pace, tată”.

Vocea sepulcrală a lui Darth Vader şi celebra sa replică „Eu sunt tatăl tău”, rostită în faţa lui Luke în timpul unei lupte cu săbii laser, au impresionat milioane de cinefili.

James Earl Jones a refuzat iniţial ca numele său să apară pe genericul filmului, din respect pentru actorul britanic David Prowse, care l-a jucat pe Darth Vader.

Citește și: Monica Anghel a dezvăluit cine i-a descoperit, de fapt, talentul: „Ea a zis că sigur o să fac ceva în zona aceasta, se ocupa de toate toaletele mele de scenă'. Ce spune despre rivalitatea din showbiz și despre dezavantajele celebrității / EXCLUSIV

Citește și: Cornelia Patrichi, văduva lui Cornel Patrichi, și-a îndeplinit marele vis! Sala de balet a Teatrului Constantin Tănase va purta numele regretatului artist: ‘Le sunt recunoscătoare lui Vasile Muraru și Valentinei Fătu…’ / EXCLUSIV

Reacții la Hollywood după moartea lui James Earl Jones

Vestea morţii sale a stârnit luni un val de omagii la Hollywood. Pe lângă Mark Hamill, actorul afroamerican Colman Domingo („Rustin”, „Sing Sing”) i-a lăudat cariera. „Mulţumesc dragului James Earl Jones pentru tot. Un maestru al meseriei noastre. Călcăm cu toţii pe urmele tale”, a scris el pe X adăugând: „Odihneşte-te acum. Ne-ai dat tot ce aveai mai bun”.

Cineastul Barry Jenkins, care a regizat „Mufasa: The Lion King”, un film care va fi lansat în decembrie şi care relatează primii ani de viaţă ai monarhului felin şi ai rivalului său, Scar, şi-a exprimat la rândul său regretul. „Pentru totdeauna”, a scris el pe X adăugând o fotografie cu James Earl Jones tânăr.

Mulţumesc pentru că ne-ai ajutat să ne descoperim”, a scris cineasta americană Ava DuVernay („Selma”, „Middle of Nowhere”) pe Instagram, salutând „o treabă bine făcută” şi „un dar magnific împărtăşit”.

Regizoarea şi-a sfătuit fanii să revadă „Claudine”, o comedie romantică din 1974 în care James Earl Jones joacă rolul unui gunoier care se îndrăgosteşte de o menajeră de culoare, mamă a şase copii. „Acesta este unul dintre filmele mele preferate. James Earl Jones este perfect”, a precizat ea.

Primul rol al lui James Earl Jones a fost în filmul „Dr. Strangelove”

De-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, James Earl Jones s-a impus drept unul dintre actorii afroamericani de pionierat ai generaţiei sale, după ce a reuşit să-şi învingă bâlbâiala care l-a afectat grav în copilărie.

Născut în 1931 în statul segregaţionist Mississippi, James Earl Jones a fost unul dintre puţinii actori care au câştigat toate premiile importante din industria americană a divertismentului (Emmy pentru televiziune, Grammy pentru muzică, Oscar pentru film şi Tony pentru teatru), amintește agerpres.ro.

Primul său rol în cinematografie a fost în filmul „Dr. Strangelove” al lui Stanley Kubrick, în care l-a interpretat pe locotenentul Zogg, la bordul unui bombardier B-52.

Printre celelalte roluri proeminente ale sale se numără regele Jaffe Joffer din „Coming to America” şi personajul negativ Thulsa Doom din „Conan the Barbarian”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton