Gabi Balint are parte de un Crăciun în lacrimi pentru că tatăl său a murit la vârsta de 86 de ani. Gavrilă Balint a avut un rol extrem de important în cariera fostului fotbalist și a știut încă de când a venit pe lume că va fi un nume mare în sportul românesc. De aceea, l-a și botezat „Pele”, după numele marelui fotbalist brazilian, considerat a fi cel mai mare jucător din toate timpurile.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Gabi Balint a fost membru în prima echipă românească de fotbal care a câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei, Steaua București și un rol foarte important l-a avut tatăl fostului fotbalist, Gavrilă Balint.
Tatăl lui Gabi Balint a murit la 86 de ani
Tatăl lui Gabi Balint, cel care, din dragoste de fotbal, și-a botezat fiul și cu numele lui Pele, s-a stins în acestă noapte, la 86 de ani.
‘Azi-noapte a plecat tata spre ceruri. Amintirile rămân vii în sufletul meu. Dumnezeu să te odihnească, tată!’, a scris fostul mare atacant pe Facebook.
Gavrilă Balint este cel care i-a insuflat fiului său dragostea pentru fotbal, încă din primele zile de viață, când i-a trecut în certificatul de naștere și prenumele „Pele'.
„Era îndrăgostit de Pele, deşi nu-l văzuse jucând, ci doar ascultase ştiri despre el la radio sau meciuri de la Campionatul Mondial din 1958, când el a debutat la 17 ani şi Brazilia a ieşit pentru prima dată campioană mondială. Tata şi-a dorit mult un băiat care să-i poarte numele celui mai mare fotbalist de la vremea aceea. A fost o fericire mare. N-a mai stat pe gânduri şi a făcut ce şi-a propus, m-a numit Pele’, spunea Gabi Balint într-un interviu pentru Adevărul.
În urmă cu trei ani, Gabi Balint a prezentat la Digi Sport autograful pe care îl are de la Pele și a povestit că tatăl său i-a trimis o scrisoare fostului fotbalist brazilian.
‘E un obiect de mare preț pentru mine, l-am pus într-o ramă de argint. E autograful trimis de Pele prin Hagi. Ei s-au întâlnit la o ședință FIFA, l-am rugat mult pe Gică, știind că ei se vor întâlni, să facă tot posibilul. Mi-a scris frumos: ‘Pentru Gabi Balint, din partea prietenului Edson Pele. Eram foarte fericit. Când eram mic, tatăl meu i-a trimis o scrisoare și aștepta un răspuns, care nu a venit niciodată. Regretul meu este că nu am reușit să-l întâlnesc‘, a dezvăluit Gabi Balint.
Citește și: Diana Șucu, despre soțul ei, Dan Șucu de la Imperiul Leilor: „Cheia unui mariaj fericit este…
Gabi Balint: „Tatăl meu a fost primul care mi-a călăuzit paşii în fotbal'
Un mare pasionat al fotbalului, Gavrilă Balint a decis să-și numească fiul după marele fotbalist brazilian Pele. Gavril Pele Balint este numele din buletin al unuia dintre marcatorii de la loviturile de departajare de la Sevilla 1986.
„Tatăl meu a fost primul care mi-a călăuzit paşii în fotbal, cel care m-a învăţat să lovesc mingea. Abia începusem să merg, la 11 luni, când el m-a luat să joc cu el fotbal – şi în casă, şi afară, pe oriunde apucam. La 11 ani am avut prima legitimaţie de fotbalist, pentru echipa de juniori, dar nu m-am dus în primii doi ani. Însă la 13 ani m-am dus la echipa de juniori preluată de tatăl meu‘, a mai punctat Gabi Balint.
La 15 ani, Balint a fost la selecție la Sighișoara, iar antrenorii au decis să îl mute la București.
„Tatăl meu a avut o contribuţie mare. Ţin minte şi acum că am avut o discuţie, împreună cu mama, în bucătărie – ea plângea, era mai sensibilă, mai dădeam şi eu în plâns din când în când. Sincer, chiar nu aveam chef de nebunia din Bucureşti, mai ales că eu eram dintr-un orăşel mic şi mai mult decât Bistriţa nu văzusem.
Dar tata a fost ferm, mi-a zis că dacă vreau să ajung fotbalist, singura mea şansă este să plec şi dacă nu o să-mi placă după o lună-două, să mă întorc’, a mai spus Gabi Balint.