A murit Victor Nunweiller, unul dintre cei șapte frați care au scris istorie la Dinamo. De la ei a pornit porecla "Câinii roșii"

 Dumba Gabriela
.

Fostul portar al lui Dinamo, Victor Nunweiller, a murit la vârsta de 81 de ani, au anunţat, joi, reprezentanţii clubului din Ştefan cel Mare. Victor Nunweiller a fost unul dintre cei șapte frați care au scris istorie la Dinamo și care au născocit porecla „Câinii roșii” pentru dinamoviști.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Fostul portar dinamovist Victor Nunweiller a murit miercuri, 19 aprilie, la vârsta de 81 de ani. Acesta este unul dintre cei șapte celebri frați Nunweiller, al căror nume este strâns legat de Dinamo București.

'Victor NUNWEILLER a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!', a anunțat Dinamo București pe pagina oficială de Facebook a echipei.

Născut pe 13 mai 1942, NUNWEILLER V, așa cum a fost cunoscut în istoria fotbalului nostru, a evoluat pe postul de portar la Dinamo, Victoria, Dinamo Obor și Universitatea Cluj.

Frații Nunweiller: Constantin (I), Dumitru (II), Ion (III), Lică (IV), Victor (V), Radu (VI) și Eduard (VII)

Constantin, Dumitru, Ion, Lică, Victor, Radu și Eduard. Toți NUNWEILLER sau, altfel spus, familia care a scris o pagină importantă în istoria clubului nostru și a fotbalului românesc.

Dintre cei șapte frați, cinci dintre ei, Dumitru, Ion, Lică, Victor și Radu au îmbrăcat tricoul „câinilor roșii”, numele de alint al dinamoviștilor, moștenire lăsată de familia NUNWEILLER.

Ultimul Nunweiller, Radu Nunweiller VI, participant cu naționala la Campionatul Mondial din 1970, a fugit din România comunistă și s-a stabilit în Elveția, acolo unde le-a antrenat, printre altele, pe Lausanne și Neuchatel Xamax.

Citește și:A murit actorul Thury Ștefan, care a jucat în „Nea Mărin miliardar’. A fost primul soț al Ancăi Pandrea

Citește și:Cum arată și cu ce se ocupă acum Brândușa Marioțeanu, nepoata lui Toma Caragiu. Samantha din „Nea Mărin Miliardar' și-a schimbat radical viața

Citește și :Doliu în lumea filmului românesc. A murit actorul Remus Mărgineanu

De la frații Nunweiller a pornit porecla „Câinii roșii'

„Eu le-am zis prima oară ‘câinii roșii’ fraților Nunweiller. Primul mi-a sărit în ochi Lică, pentru că era roșcat. Apoi l-am văzut și pe Nelu, care nu era roșcat, dar alerga până își dădea sufletul și se înroșea la față. Le-am zis la un corner uite câinii roșii! și așa le-a rămas. A preluat galeria noastră, apoi a lor' – Nichi Dumitriu, fost atacant Rapid, citat de GSP.

„Portar bun. Gagicarul familiei! Iubea foarte mult viaţa. Chiar dacă i-a plăcut mereu să golănească, a avut o calitate extraordinară. Om mai sufletist nu am întâlnit! Puteai să te bazezi pe el în orice circumstanţă', îl descria regretatul Nelu Nunweiller, într-un interviu de colecție acordat Gazetei Sporturilor în iulie 2013.

Cei șapte frați Nunweiller – Doar Radu mai trăiește

  • Costică Nunweiller (I) – poreclit Flencea, decedat în 2003, la 73 de ani. Singurul care nu a jucat fotbal, ci polo
  • Dumitru Nunweiller (II) – poreclit Cocușor, decedat în 2015, la 80 de ani. A jucat ca fundaș la Dinamo în sezonul 1960-61 și la Suceava în Divizia B
  • Ion (Nelu) Nunweiller (III) – decedat în 2015, la 79 de ani. A jucat ca fundaș, 287 de meciuri pentru Dinamo, 19 goluri. A antrenat și echipa FC Argeș în perioada 1990-1991.
  • Lică Nunweiller (IV) – poreclit Gideon, decedat în 2013, la 74 de ani. A jucat ca fundaș, 151 meciuri la Dinamo, 5 goluri
  • Victor Nunweiller (V) – poreclit Parpală, a jucat ca portar la Dinamo Obor, Victoria, U Cluj. Ulterior a lucrat ca antrenor. A decedat pe 19 aprile 2023
  • Radu Nunweiller (VI) – poreclit Cârâială, are 78 de ani și e stabilit în Elveția. Mijlocaș cu 295 de jocuri și 38 de goluri la Dinamo, participant la CM 1970
  • Eduard Nunweiller (VII) – a decedat în 2005, la 53 de ani, nu a jucat fotbal.
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton