Actorul de comedie Jean Paler (55 de ani) a fost internat de urgență în spitalul din Ploiești, după ce, înainte de a susține un spectacol programat, s-a simțit foarte rău.
Potrivit Antena 1, actorul a fost internat în secția Cardiologie a spitalului din Ploiești și va rămâne internat acolo cel puțin o săptămână. În urma investigațiilor, medicii au descoperit că starea lui Jean Paler era de decompensare a mai multor organe. Conform aceleiași surse, acestea ar fi fost afectate în urma unui tratament pentru diabet pe care actorul l-ar fi urmat în ultima perioadă.
Jean Paler trebuia să susțină un spectacol, sâmbătă, la Ploiești, însă totul a fost anulat, din cauza problemelor de sănătate ale actorului.
Jean Paler este un actor de comedie. A absolvit Academia Națională de Teatru și Film la clasa maestrului Dem Rădulescu și, de atunci, a jucat pe scene alături de nume mari ale lumii artistice de la noi.
Într-un interviu de acum câțiva ani, Jean Paler mărturisea că, în vremea comunismului, câștiga bani din cu totul altceva decât actoria: era bijutier. ‘M-am jucat cu pietrele prețioase așa cum v-ați jucat voi cu ligurițele când le puneți în ceai’, spunea Jean Paler.
Foto: Libertatea