Actorul Petrișor Stan a murit la doar 67 de ani, după ce fusese internat în spital pentru o răceală. Actorul Teatrului „Alexandru Davila' din Pitești s-a stins din viață în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:00, la Spitalul Pantelimon din Capitală. Vestea a fost dată de colegii de breaslă, șocați de trecerea neașteptată în neființă a reputatului actor.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Petrișor Stan și-a dedicat 36 de ani teatrului piteștean, însă, din nefericire, la finele săptămânii trecute a trecut în eternitate. Actorul fusese internat în spital, însă medicii nu au mai putut să-l salveze. Colegii de breaslă au fost cei care au anunțat treista veste. Reputatul actor juca la Teatrul „Alexandru Davila’ din Pitești și era căsătorit cu actrița Doina Aida Stan, care îi era parteneră și pe scenă.
Actorul Petrișor Stan, de la Teatrul „Alexandru Davila’ din Pitești, a murit la 67 de ani
Colectivul Teatrului „Alexandru Davila’ din Pitești a făcut tristul anunț pe contul de socializare, aducându-i regretatului actor un ultim omagiu.
„Petrișor Stan, actor pentru eternitate
De astăzi, familia Teatrului Alexandru Davila’ din Pitești este mai săracă. Unul dintre actorii care s-au identificat cu activitatea ultimelor patru decenii, Petrișor Stan, a plecat să joace pe altă scenă. S-a născut la 11 martie 1957 și a absolvit Universitatea de Artă din Târgu Mureș în 1983, când a fost repartizat la teatrul din Botoșani, iar din 1988 s-a transferat la teatrul din Pitești, de unde s-a și pensionat.
În decursul acestor ani l-ați putut vedea în spectacole memorabile, de la Dale carnavalului’ la Romanțioșii’, de la Antigona’ la Bădăranii’. În unele piese a jucat alături de partenera sa de viață, Doina Aida Stan„, au transmis actorii Teatrului din Pitești.
„A fost un actor de neimaginat'
Actori, regizori și oameni care l-au iubit pe Petrișor Stan au transmis mesaje emoționante după moartea neașteptată a colegului lor de breaslă.
A fost unul dintre actorii emblematici ai teatrului, distribuit în roluri importante; a lăsat un gol imens în inima spectatorilor din Pitești’ – Sevastian Tudor, fost manager al teatrului.
L-am îndrumat să dea la facultatea de teatru, la Târgu Mureș, unde a și absolvit la clasa domnului Codrescu. A fost repartizat la Botoșani și apoi a mers la Pitești unde îi plăcea extraordinar’ – Tudorel Filimon, actor
A fost un actor de neimaginat, un profesionist dedicat teatrului, iubea scena, iar ca prieten, un om de aleasă ținută morală’ – Matei Varodi, regizor.
Adio, maestre!