Anda Onesa, actrița celebră care a jucat în filmul „Septembrie' i-a acordat un interviu Marinei Almășan, pentru femeide10.ro.
Anda Onesa este stabilită în New York din 1997.
Celebra actriță a povestit despre viața într-un orășel de lângă New York în contextul pandemiei de coronavirus.
Anda Onesa spune că străzile din oraș sunt pustii, iar televiziunile răspândeau panică, la primele cazuri de Covid-19.
Între timp, autoritățile au contactat specialiști și medici, care au făcut ca situația să se calmeze, explicându-le oamenilor proveniența virusului și măsurile de siguranță pe care trebuie să le ia.
Din păcate, spune actrița, în Statele Unite situația nu e deloc roz. „Am pierdut mulți oameni în New York. Peste 1500 de oameni au decedat. 11.000 sunt în spitale iar în total sunt declarate 75.000 de cazuri'.
„Salutări din Beacon, un orășel foarte drăguț la nord de Manhattan, dar care acum este pustiu. Ascultăm de autorități, stăm în casă, dar suntem încurajați să ieșim la aer, la soare. Și în New York străzile sunt pustii. Societatea merge înainte și viața merge înainte. Sunt foarte impresionantă de americani cum s-au organizat, cum se ajută. Televiziunile aici și-au schimbat tonul, la început au creat panică, au fost titluri bombastice (..) până la urmă autoritățile au intervenit. Medici care au explicat că este un virus, ce trebuie făcut, să ne păstrăm calmul', a spus actrița.
Potrviti Andei Onesa, sunt peste 75.000 de cazuri în New York, iar autoritățile și oamenii s-au mobilizat exemplar.
„Am pierdut foarte mulți oameni în New York, peste 1500 au decedat, 11.000 sunt în spitale, iar 75.000 de cazuri au fost declarate. Cei mai mulți se rezolvă singuri, copiii nu sunt afectați. Am doi prieteni cărora le-a fost foarte rău, dar nu au ajuns la spital și fetița lor de nouă ani nu are nici un simptom. Însă ceea ce vreau eu să spun este că americanii s-au unit extraordinar. Americanii s-au unit, voluntariază, donează, armata a intervenit și creează spitale de urgență, a venit și un vapor ca să degreveze spitalele normale. Tratează pacienți fără coronavirus. Este o stare de efervescență și de bine, neașteptat de bine. Mai puțin de panică și mai mult de ce putem să facem să ajutăm.
Anda Onesa vorbește despre o lecție pe care ar trebui să o învățăm cu toții, aceea de a fi mai buni, de a nu lăsa micile probleme să ne afecteze și să ne concentrăm pe lucrurile esențiale.
'Planeta ne dă o lecție, să trăim mai bine, mai multă bunătate, să ne înțelegem noi cu noi înșine și între noi. Eu sper că și în România se învață această lecție și că toată lumea o să treacă cu bine peste această încercare dată de Univers și să avem încredere că există undeva o pavăză. Trebuie să ne învățăm lecția, să fim mai buni, mai săritori la nevoie, să uităm de micile probleme și nervii ăștia mici. Ne trezim că am pierdut pe cineva drag fără să îi spunem ce aveam de spus', a spus Anda.