Actrița Jeanne Moreau, figură iconică a cinematografiei franceze, s-a stins din viață

.

Actrița Jeanne Moreau, figură iconică a cinematografiei franceze, s-a stins din viață luni, 31 iulie, la domiciliul său, la vârsta de 89 de ani, lăsând o moștenire cinematografică fabuloasă.

 


Frumusețea ei senzuală și vocea gravă, inimitabilă, i-au fascinat pe cei mai mari regizori și au făcut din Jeanne Moreau una dintre cele mai apreciate actrițe atât ale cinematografiei franceze, cât și internaționale. Copilărind în Pigalle, inima artistică a Franței, tânăra Jeanne, a cărei mamă fusese dansatoare de cabaret, și-a dorit să devină artistă. Din păcate pentru ea, tatăl său, care administra o braserie, a fost total împotriva acestei meserii, pe care el o asocia cu prostituția, și, când a aflat care este dorința fiicei sale, a pălmuit-o. În accepțiunea lui, a fi actriță era echivalent cu a face trotuarul, precum cocotele din La Belle Epoque. Pentru Jeanne era însă mult prea important să-și urmeze visul, așa că a trecut peste orice… Mai târziu, ea povestea: „Le mulțumesc că au rezistat vocației mele. Ostilitatea lui mi-a dat energie să-mi fac meseria pentru toți și împotriva tuturor. L-am iertat, bineînțeles, bietul… De altfel, și-a trăit ultimele zile la mine’, se confesa actrita despre relația cu tatăl său.


Citește și: Anamaria Stancu și Tudor Ionescu de la Fly Project au devenit părinți. Iată prima fotografie cu bebelușul!

În timp, Jeanne Moreau a demonstrat din plin că actoria i-a fost destinată, aceasta primind de-a lungul prodigioasei sale cariere nenumărate trofee pentru interpretare la festivaluri internaționale, dar și titluri onorifice. În 1958 era premiată la Veneția pentru rolul din „Les Amants’, în 1960 a fost desemnată la Cannes cea mai bună actriță pentru rolul din „Moderato cantabile’, iar în 1968 era premiată la Festivalul de la Karlovy Vary pentru rolul din ‘Le journal dune femme de chambre’. A urmat distincția pentru cea mai bună actriță străină la Premiile BAFTA, pentru ‘Viva Maria!’, în 1967, iar în 1996, Academia britanică de film îi acorda un premiu onorific. În palmaresul său se mai află și un Urs de Aur onorific, primit în 2000, trei trofee César, dintre care două onorifice, dar și distincția onorifică a Festivalului de Film de la San Sebastian și cea a galei European Film Awards.


Citește și: Paris Jackson și Macaulay Culkin și-au făcut tatuaje identice. Iată ce legătură este între cei doi!

La fel de bogată a fost și viața ei amoroasă. ‘Am trăit ca un bărbat. Adică am avut aventuri, amanți, de la care am putut să plec când am avut chef’, declara Jeanne Moreau, cu sinceritate, pentru revista „Madame Figaro’, dând de înțeles că viața ei a fost exact așa cum se credea – tumultuoasă. Prima ei căsătorie, cu Jean Louis Richard, colegul ei de platou, s-a produs mai mult din obligație, pentru că ea rămăsese însărcinată. Mariajul nu a durat mult, iar actrița a încercat apoi toată viața să se împace cu fiul ei, căruia i se părea că mama lui duce o viață prea boemă. În 1977, actrița se mărita cu William Friedkin, regizorul filmelor „Filiera franceza’ și „Exorcistul’. ‘A fost o relație violentă, dureroasă și distructivă’, după cum declara actrița, iar divorțul s-a pronunțat în 1981. Actrița a avut legături și cu actorul Louis Malle, cu Pierre Cardin, s-a iubit pasional cu George Hamilton și cu regizorul Tony Richardson, și s-a speculat că a fost cu Marcello Mastroianni și cu Lee Marvin… Magnetismul extraordinar al acestei femei a fascinat mari regizori, ca François Truffaut și Orson Wells, cel din urmă declarându-i lui Jeanne, la un moment dat, că este îndrăgostit de ea și că e „cea mai mare actriță a tuturor timpurilor’. Supranumită „La Moreau’, actrița a fost, este și va rămâne un nume iconic pentru cinematografia franceză.


Oana Pantazi

Foto: Hepta