Actriţa şi cântăreaţa americană Mackenzie Phillips are o poveste de viață cutremurătoare și în cadrul unui interviu pentru Oprah a făcut dezvăluiri puțin spus șocante. Mackenzie Phillips, unul dintre cei mai apreciaţi copii de la Hollywood în anii ’70, a început să se drogheze și să consume alcool la vârsta de 10 ani și când nici nu împlinise 18 ani a început o relație incestuoasă cu tatăl ei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
În vârstă de 64 de ani acum, Mackenzie Phillips îi consiliază pe dependenții de droguri, povestea ei de viață fiind desprinsă parcă din filmele de groază. Acum ceva vreme, Mackenzie Phillips a vorbit despre trecutul tumultos în cadrul emisiunii realizate de celebra Oprah Winfrey, dezvăluind care au fost motivele pentru care şi-a găsit refugiul în consumul de droguri şi alcool la vârsta de doar 10 ani.
Mackenzie Phillips a început să se drogheze la vârsta de 10 ani
Când Mackenzie avea doar 10 ani, tatăl ei – John Phillips, membru al grupului folk rock american The Mmas & the Papas – a învăţat-o cum să ruleze un joint, iar un an mai târziu consuma cocaină.
„Eu provin dintr-o familie cu mulţi membri care au avut boli psihice sau au fost dependenţi de alcool. Deci, există o componentă genetică. Apoi, mai intervine şi faptul că am luat contact cu astfel de comportamente de la o vârstă foarte fragedă, a declarat artista, citată de „Huffington Post.
Pentru micuţa Mackenzie toate acestea însemnau normalitate, tocmai pentru că era înconjurată de adulţi ce aveau un comportament departe de a fi un model demn de urmat.
„Faptul că vezi lucruri nepotrivite şi comportamente extreme te face să devii insensibil. Începi să crezi că astfel de lucruri reprezintă un test pentru a deveni adult. În acel moment, monstrul genetic din interior se trezeşte la viaţă şi cere să fie hrănit. Iar eu am hrănit acea fiară, fiara era ruşinea, fiara reprezenta faptul că eram neglijată şi abuzată, a povestit actriţa.
Mackenzie Phillips s-a iubit cu propriul tată timp de 10 ani
Despre relaţia incestuoasă cu tatăl ei, un secret pe care l-a păstrat mai bine de 30 de ani, Mackenzie a vorbit pentru prima dată în autobiografia „High on Arrival, lansată în anul 2009.
„M-am trezit în acea noapte şi mi-am dat seama că am făcut sex cu propriul meu tată. Nu-mi amintesc cum a început totul şi, din fericire, cum s-a terminat. Fusese prima dată? Se mai întâmplase? Nu am ştiut şi încă nu ştiu. Tot ce pot spune este că era pentru prima dată când eram conştientă de ce se întâmplase. Pentru un moment eram în corpul meu, iar apoi am leşinat. Tatăl tău ar trebui să te protejeze nu să facă sex cu tine, scria Mackenzie.
Într-o altă emisiune a celebrei Oprah, actriţa a dezvăluit că avea 17 sau 18 ani când tatăl ei a violat-o pentru prima dată, înainte de nunta ei cu Jeff Sessler. Mackenzie susţine că şi-a confruntat tatăl, însă acesta i-a spus că nu a fost vorba de un viol, ci că ea şi-a dat acordul. La rândul ei, actriţa a recunoscut că în timp a devenit o relaţie consensuală, unul dintre motive fiind şi faptul că era în mare parte sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.
„Tatăl meu nu a fost un om rău. El este un fel de testament a ceea ce îţi pot face drogurile şi alcoolul, cum te pot transforma. Nu îl urăsc, am înţeles că era un om chinuit şi, cumva, tortura lui s s-a îndreptat asupra mea. (…) E un fel de Sindrom Stockholm, începi să-l iubeşti pe cel care te răneşte. L-am iubit enorm pe tatăl meu., mai spunea actrița, citată de adevarul.ro.
Mackenzie Phillips a avortat un copil de teamă că ar fi al tatălui ei
Relaţia incestuoasă cu tatăl ei a continuat multă vreme, chiar dacă Mackenzie Phillips devenise mama unui băieţel, cu un alt bărbat. După zece ani, Mackenzie a pus capăt relaţiei, chiar când a aflat că este însărcinată cu al doilea copil, însă de data aceasta nu ştia dacă este copilul tatălui ei sau al iubitului, aşa că a decis să întrerupă sarcina.
Acela a fost şi momentul în care a renunţat la droguri şi alcool şi a încercat să-l convingă pe tatăl ei să facă acelaşi lucru, însă nu a reuşit. În 2001, Phillips a murit, iar Mackenzie s-a întors la vechile obiceiuri – consumul de cocaină. În anul 2008, a fost invitată la reuniunea echipei „One Day at a Time, însă în drum spre New York a fost arestată pentru posesie de heroină şi cocaină.
„A fost unul dintre cele mai îngrozitoare momente din viaţa mea. Am plâns mult. Nu mă puteam gândi decât la fiul meu. Sunt extrem de norocoasă că am un copil minunat, a declarat Mackenzie.
Recent, Mackenzie a stat de vorbă cu sora ei vitregă, Chynna Phillips Baldwin, într-un interviu pe YouTube, unde a mărturisit că obișnuia să-l vadă pe tatăl ei ca pe un geniu', știind că avea o latură foarte, foarte întunecată'.
Tata era altceva. Și primesc multe critici și multe critici online pentru că am iertare în inima mea. Iertare pentru că iertarea este pentru mine, nu pentru cealaltă persoană.', a spus Mackenzie.