Adda și Cătălin Rizea au ajuns la Taipei, însă au ratat marea finală. Moneda din cutie a fost roșie, în finală calificându-se echipele formate din Ștefania și Speak, respectiv Răzvan Fodor și Sorin Bontea.
Adda și Cătălin Rizea, cuplul controversat de la Asia Express, au fost eliminați din competiție înainte de a juca marea finală. Dintre cele trei misiuni, la două dintre ele au ajuns ultimii la Gina, motiv pentru care au primit două cutii. A treia cutie a ajuns la echipa formată din Sorin Bontea și Răzvan Fodor, care au întâmpinat greutăți cu autostopul. În cazul lor, moneda din cutie a fost galbenă, astfel că s-au calificat în finala Asia Express, care se va disputa astăzi.
Adda și Cătălin au părăsit competiția, după ce au luptat din răsputeri pentru a reuși să câștige competiția. Imediat după ce au fost difuzate imaginile la tv, Adda a transmis o reacție, în stilul caracteristic, pe rețelele de socializare.
Artista susține că atât ea, cât și soțul ei au fost sinceri și au trăit întreaga experiență cu tot sufletul. Chiar dacă și-ar fi dorit din suflet să joace marea finală, susține că până la urmă a fost mai importantă călătoria decât destinația.
Citește și: Răzvan Fodor și Sorin Bontea sunt marii câștigători de la Asia Express, sezonul 3
Adda: „Ăștia am fost noi: sinceri, uneori prea sinceri!'
„Ăștia am fost noi: sinceri, uneori prea sinceri! Am trăit cu tot sufletul experiența! Am învățat multe despre noi înșine și despre celălalt, dar cel mai important – ni s-a confirmat că putem trece peste orice greutate ÎMPREUNĂ!
Am luptat până la capăt cum am putut noi mai bine și ne bucurăm că am ajuns până în ultimul punct – Taipei! L-am văzut de sus, fericiți că am reușit! Am tras cu ultimele puteri și, în cazul meu, cu ultimii neuroni încă întregi!
Ne-am dorit mult să jucăm finala mare, dar stelele au decis că pentru noi a fost mai importantă călătoria decât destinația. Clișeu- adevăru e că am plâns cu muci, am mai înjurat de 5 ori și după m-am resemnat!„, a scris Adda pe Instagram.
Adda: „Nu sunt perfectă, dar important e că recunosc'
Ultima parte a postării îi este dedicată soțului, care i-a fost alături și a sprijinit-o întotdeauna. Își recunoaște defectele, și le asumă și recunoaște că este o norocoasă pentru că îl are alături pe Cătălin. Îi reamintește cât de mult îl iubește și îl asigură că vor îmbătrâni împreună.
„Îți mulțumesc, Cătălin, că mi-ai fost și îmi ești sprijin mereu! Sunt o crizadda cu gură mare care urlă și te supără, dar care uită în 5 minute ce a zis și nu mai știe cum să te împace. Dar eu am inima la fel de mare precum gură! Promit! Sunt o norocoasă că te am da și tu ești norocos. O nebună mai mare nu găsești, iar cu mine nu o să te plictisești niciodată. Și la 80 de ani eu o să fac mișto de ține! Dar și tu de mine că știi că nu mă supăr! O să radem până o să ne zboare protezele, iar nepoții noștrii o să zică că suntem pe ciuperci!
Te iubesc cel mai mult pe tine și pe Alexuțu nostru! Am promis La bine și la rău’ și așa a fost și în Asia Express. Ne-am ridicat unul pe celălalt când am căzut. Și, da, tu m-ai ridicat de cele mai multe ori! Nu sunt perfectă, dar important e că recunosc asta și că îmi dau tot interesul să fiu mai bună, să corectez ce e rău și să păstrez ce e bine. Sunt mândră de noi! Și pentru ultima oară —-IUBIREEEEE, TE IUBESC ÎN !#%@ MEA!!!', a transmis cântăreața.
Cătălin Rizea: „Familia dinamită a reușit să ajungă până în ultima etapă'
La rândul lui, Cătălin a transmis un mesaj, mai scurt decât al artistei însă.
„Aici se termină povestea noastră din Asia Express. Cu bune, cu rele, dar cu multă dragoste, familia dinamită a reușit să ajungă până în ultima etapă. Le mulțumesc mult celor care au fost și sunt în continuare alături de noi. Vă mulțumesc și vouă, celor care ați făcut ca acest show să fie atât de intens și de frumos!', a transmis soțul Addei.
Marea finală Asia Express se va difuza astăzi și se va disputa între echipele Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Ștefania și Speak.
Sursa foto: Facebook