Adela Popescu - cum împacă viața de cuplu cu cea de mamă

.

Un copil îți schimbă viața complet, așa că Adela Popescu are câteva sfaturi pentru tinerele care încă nu au devenit mame. Chiar dacă este greu să te împarți între carieră și viața de familie, vedeta recunoaște că are un ajutor de nădejde în soțul ei, Radu Vâlcan.

 


A venit vara, ce planutri ai pentru vacanta?

Adela Popescu: Aștept să luăm vacanță de la emisiune și o să plec în Grecia două săptămâni cu Radu și Alexandru.

Cum s-a schimbat relația cu Radu de când ați devenit părinți, mai aveți timp doar pentru voi doi? 

Adela Popescu: Am avut timp de noi din prima săptămâna pentru că mama s-a mutat în București și Alexandru făcea pauze între alăptări de 3 ore, iar în 3 ore chiar ai timp să faci lucruri, așa că efectiv mama ne obliga și ne spunea „Plecati odată, mergeți undeva!'. De exemplu, îmi amintesc de prima zi în care am ieșit în oraș noi doi, la patru zile după ce am născut, când ne-am dus să-l declarăm pe Alexandru la evidența populației, eram ceva de genul „Wow, libertate!'. Și mama lui Radu este foarte prezentă în viața noastra și ne ajută ori de câte ori este nevoie, deci suntem norocoși. În plus, Radu este un bărbat în care am foarte mare încredere să las copilul, adica este genul care știe să-l spele, să-l culce, să-i dea să mănânce.


Vă împărțiți sarcinile în casă?

Adela Popescu: Eu nu prea simt nevoia să împart pentru că atunci când sunt acasă cu copilul îmi face foarte mare plăcere, mai ales acum de când a împlinit un an și ne răsplătește cu zâmbete, cu atașment. Dar uite, când se trezește copilul la 6:30 Radu îl ia, ca noi dormim toți trei în pat, și merge cu el în living pentru ca eu să mai pot dormi până pe la 8:00.

Dar timpul liber cu vi-l petreceți împreună?

Adela Popescu: Cu Alexandru. Din fericire avem și o curte, stăm la casă, și Radu taie iarba, eu pregătesc masa, copilul e pe lângă noi, cam așa. În perioada asta nu prea ieșim cu el în oraș, la restaurante de exemplu, pentru că este foarte și nu poți să judeci un copil că nu poate sta la masă, și atunci nu vreau să-i deranjez nici pe ceilalti, că oamenii sunt obosiți, vor să stea la restaurant liniștiți, nu să tragă cineva de mesele lor. Dar mergem în parc, la terasele astea din parcuri, am fost la munte, o să mergem în Grecia peste o lună, mergem și la film în fiecare duminică alături de gașca noastră. Avem activități.


 

Ce sfaturi ai pentru viitoarele mămici? Tu cum ai reușit să te împarți între famile și emisiune?

Adela Popescu: În primul rând vreau să le transmit celor care își doresc să devină mămici să fie foarte sincere cu ele și să-și dea seama cu adevărat dacă își doresc sau nu copilul. Nu are legătură cu situația financiară sau cu bărbatul de lângă ele, este ceva ce mintea și sufletul tău îți spun în permanență dacă e momentul sau nu e momentul. Deci, niciodată să nu facă un copil doar ca să nu piardă un bărbat  sau pentru că familia le cere, pentru că într-adevăr un copil, pe lângă faptul că este cea mai minunată întâmplare din viață, vine la pachet cu lucruri foarte grele. Adică, dacă îți zice cineva că se schimbă viața, chiar se schinmbă total. Și, ca să nu intre într-o depresie postnatală puternică trebuie să fie foarte mobilizată și să-și dorească foarte mult acel copil. În ceea ce mă privește așa s-a întâmplat, mi-am dorit foarte mult copilul ăsta și acesta este și motivul pentru care nu am făcut depresie postnatală. acesta este motivul pentru care niciodata nu am simtit ca sunt depasita de situatie, chiar daca e foarte greu. Sa facă copilul când sunt pregătite, ăsta e singurul sfat pe care îl am.


De asemenea, să aiba grijă la alimentatie pentru că tot ele se vor chinui să dea jos. Știi, ai cumva sentimentul că trebuie să te răsplătești. numai ca îți dai seama că tot tu muncești după.

Citește și:

Căutăm vedeta cu dimensiunile 90-60-90. Astăzi, Adela Popescu

Adela Popescu își comentează propriile ținute de la Viva! party