Adelina Chivu revine în televiziune după 16 ani: "Am ales să mă întorc la Antena 1". Va prezenta X Factor, alături de Mihai Morar

.

Adelina Chivu revine în televiziune după 16 ani, dovadă că prima dragoste nu se uită niciodată. După o pauză de doi ani, X Factor revine în forță, avându-i ca amfitrioni pe Adelina Chivu și Mihai Morar. Soția lui Cristi Chivu a revenit la postul unde a consacrat-o, de data asta într-un show muzical.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


După ce a renunțat, în urmă cu 16 ani la cariera în televiziune pentru a se dedica familiei, Adelina Chivu și-a surprins fanii cu o revenire spectaculoasă. Soția lui Cristi Chivu se întoarce la postul de unde a plecat, dar nu în calitate de prezentatoare a știrilor sportive, ci ca amfitrion al unei emisiuni de divertisment. Adelina va prezenta X Factor alături de Mihai Morar.

Adelina Chivu revine în televiziune după 16 ani


Soția fostului căpitan al echipei naționale de fotbal se întoarce la prima dragoste, televiziunea, după ce s-a dedicat creșterii fiicelor sale, Natalia (15) și Anastasia (13). Pentru ea va fi provocare, cu siguranță, dat fiind că este pentru prima oară în postura de co-prezentatoare a unui show de o asemenea amploare.

Citește și: Ashley Park și Paul Forman din Emily in Paris au o relație și în realitate, nu doar în serial: „Te iubesc mai presus de cuvinte!’. Detalii despre momentul în care el i-a salvat viața

Citește și: Ce a povestit actrița Irina Antonie, din serialul Scara B, de la Pro TV, despre fiica ei de trei ani: ‘O iubesc de mor și vreau să stau cu ea, dar eram atât de prinsă de personaj… / EXCLUSIV

Citește și: Ispita Radu Stoicescu trebuia să se logodească înainte de Insula Iubirii, dar a anulat evenimentul: „Nu a mai ținut…’. Ce spune despre o relație cu Daiana Prodan

„După 16 ani în care am stat departe de meseria mea şi m-am bucurat de familie, am ales să mă întorc la Antena 1, să prezint împreună cu Mihai cel mai important proiect de muzică şi televiziune din lume.
X Factor combină în cel mai fericit mod două dintre pasiunile mele: poveştile de viaţă ale oamenilor şi muzica, fără de care eu nu pot să trăiesc. Deşi nu mă gândeam că drumul meu va mai fi sinonim cu televiziunea, iată că niciodată nu poţi să spui niciodată şi că toate femeile se pot întoarce la pasiunile lor chiar şi după o perioadă mai lungă sau mai scurtă în care se dedică familiei.


Natalia şi Anastasia, fetele mele, sunt fane absolute ale X Factor şi abia aşteaptă şi ele să vadă versiunea românească. Sunt fericită să revin într-o echipă cu oameni care au atât de multă experienţă în muzică şi televiziune, alături de concurenţi talentaţi, care abia aşteaptă să fie descoperiţi şi în faţa unui public care iubeşte spectacolul!’, spune Adelina Chivu, potrivit a1.ro.


Mihai Morar: „Bine că te-ai întors. E treabă bună şi multă aici!'

Noul sezon X Factor revine în forță, după doi ani de pauză, cu nume noi în juriu, dar și cu alți prezentatori. În locul Loredanei şi al lui Florin Ristei vin Puya şi Marius Moga, care, de altfel, nu este la prima experiență de acest gen, în trecut compozitorul făcând parte și din juriul de la Vocea României. Și alegerea prezentatorilor a fost una inedită, Mihai Morar și Adelin Chivu urmând să formeze un cuplu pe scenă. De altfel, acesta i-a transmis un mesaj de bun venit colegei sale de scenă, dezvăluindu-le fanilor săi cine îi este parteneră.


„Bine ai revenit după 16 ani, Adelina Chivu! Bucuros că prezentăm împreună noul X Factor Romania. Cred că avem multe în comun: născuţi cam în acelaşi timp, aceeaşi copilărie, aceeaşi pasiune pentru jurnalism încă de mici, am venit cam în acelaşi timp să cucerim Bucureştiul, foşti colegi de Antenă, am ştiut să facem doar fete (iar asta e o ştiinţă) şi multe piese în comun în playlist-urile personale… Iar din toamna asta ne va lega şi X FACTOR. Bine că te-ai întors. E treabă bună şi multă aici!’, a anunţat Mihai Morar în social media.