Adi Nartea a trecut prin momente cumplite în trecut. Actorul s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Acesta a aflat că are o tumoare în spatele ochiului și a povestit prin ce a trebuit să treacă pentru a scăpa de ea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Adi Nartea a avut probleme grave de sănătate în trecut. Actorul, invitat la podcastul „Acasă la Măruță', a povestit ce a însemnat pentru el acea perioadă și cum a descoperit că are o tumoare în spatele ochiului.
Adi Nartea a mărturisit că totul a început în urmă cu patru ani, când urechea stângă îi era înfundată fără vreo explicație anume.
„Totul a început acum 4 ani, când aveam urechea stângă înfundată, efectiv, și nu știam de ce. Făceam aerosoli și ORL-iștii spuneau că am urechea înfundată pentru că am deviație de sept. (…) Mi-au zis să fac o operație de deviație de sept. (…) Am fost la vreo trei sau patru medici, toți au zis același lucru. Am zis bine, hai să mă operez', a spus Adi Nartea.
Iar acesta nu a fost singurul simptom pe care actorul l-a avut: „Mai erau niște simptome, când mergeam la dentist și stăteam cu gura deschisă foarte mult, când o închideam, mă furnica foarte tare pe dedesubt, pe partea stângă, în interior'.
Adi Nartea după ce a fost diagnosticat cu tumoare: „Mama mi-a zis să fac RMN'
La sfatul mamei sale, Adi Nartea a făcut un RMN. Așa a aflat că are o tumoare în spatele ochiului. Mama sa i-a dat vestea printr-un mail, iar actorul mărturisește că nu a înțeles de ce nu a ales să-l sune.
Citește și: Adi Nartea din 'Vlad', despre femeia care i-a furat inima în viața reală!
Citește și: Ce frumoasă e soţia lui Adrian Nartea, actorul principal din serialul VLAD!
Citește și: Dialog scandalos între Fulgy și mama lui, Viorica de la Clejani:
Citește și: Prințesa Lia și fiul ei, evacuați din casă.
„După am asociat. (…) Mama, când i-am spus, mi-a zis să fac un RMN. Tot mama mi-a trimis după câteva zile un mail în care îmi spunea că au găsit o formațiune care e intra-craniană, să nu-mi fac probleme, să stau liniștit'.
„Mie nu-mi venea să cred. De ce nu m-a sunat, de ce mi-a trimis mail. Probabil a vrut să evite conversația. Am înțeles că am o tumoare în cap, în spatele ochiului', a mărturisit Adi.
Adi Nartea: „Am început să merg la neurologi'
Adi Nartea a început să consulte medici specializați în acest domeniu imediat ce a aflat că are o tumoare.
„Am început să sun și să merg la neurologi, neurochirurgi, am consultat vreo patru. A început un periplu ca să-mi dau seama ce era de făcut. Tumoarea era mare, lungime 4 cm, lățime 3 cm, grosime vreo 1 și ceva 2 cm, mare, foarte mare'.
Adi Nartea a explicat concret ce se întâmpla, de fapt, în organismul său. Tumoarea care creștea în interiorul craniului său era de o dimensiune mare. Doctorii i-au spus actorului că era doar o chestiune de câteva luni până când acesta ar fi picat pe stradă.
„Se numește schwanom de trigemen. Este o tumoare care crește pe teaca nervilor, ca o aluniță, dar pe interior. Sunt mulți oameni care au genul ăsta de tumori care cresc și se opresc', a explicat Adi Nartea.
„Unele nu se opresc din creștere. Asta s-a întâmplat la mine. A fost o creștere lentă. Doctorii mi-au spus că era o chestiune de 6, 7, 8 luni până să mi se întâmple ceva neurologic, să cad efectiv pe stradă. Ea a intrat 3 cm jumate în cutia craniană, împingea emisfera stângă în sus', a mărturisit Adi Nartea.
„Este risc mare să rămâi desfigurat'
Primul medic care s-a ocupat de Adi Nartea i-a dat și o veste teribilă. După ce și-a dat seama că îl cunoaște de la televizor, doctorul i-a spus actorului că ar fi bine să se reorienteze deoarece exista riscul să rămână desfigurat.
„Îmi aduc aminte că primul medic, specializat pe imagistică, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă m-a văzut pe la televizor. I-am spus că da și mi-a zis: «Ar fi ok dacă ai începe să te reorientezi spre un job în care nu prea ai de-a face cu oamenii, pentru că după intervenție este risc mare să rămâi desfigurat»'.
Adi Nartea a fost supus la două operații, în Lyon, Franța. Prima intervenție a fost eșuată: „Prima operație a durat undeva la 6 ore sau 7. După am stat 7 zile în spital. (…) N-au reușit să scoată toată tumoarea, pentru că era foarte solidă pe alocuri. Profesorul a zis că nu riscă, pentru că era aproape de o zonă nobilă. În momentul în care a intentat să tragă de ea, am intrat în fibrilații pe masa de operație'.
Actorul și soția sa, Alina Ferinceac, au împreună două fetițe. Adi Nartea a mărturisit că, în acea perioadă, cel mai greu i-a fost cu Mara, fiica lor cea mare.