Adrian Enache a fost mereu mândru de activitatea sa în Naționala Artiștilor Fotbaliști, doar că în prezent are mari probleme de sănătate. Solistul este nevoit să se opereze la ambii genunchi și a explicat de ce, în exclusivitate pentru Viva.ro.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Adrian Enache se va opera la genunchi. Ce a pățit artistul și de ce trebuie să se lase pe mâinile medicilor.
Care este cea mai frumoasă amintire a lui Adrian Enache, din Turcia: 'Toate fondurile vor fi donate copiilor bolnavi de cancer'
Adrian Enache este fericit că a putut participa la meciul dintre echipa artiștilor fotbaliști din Turcia și echipa artiștilor din România. Fondurile strânse vor fi donate bolnavilor de cancer.
'Este un meci caritabil. Toate fondurile vor fi donate copiilor bolnavi de cancer. Mă bucur că alături de noi e o clinică celebră din Istanbul. Prin tragere la sorți, mai mulți copii bolnavi vor primi tratament gratuit. Știți cât costă, iar ei vor dona pentru cinci copii prin tragere la sorți. Le mulțumim și celor care sunt alături de noi și vor face donații pentru acești copilași bolnavi. Ne bucurăm că putem face lucruri frumoase pentru acești copilași', a declarat Adrian Enache, pentru viva.ro.
'Ei sunt ca frații noștri'
Adrian Enache are amintiri frumoase din Turcia, la loc de cinste fiind cea de la Pamukale, unde a obținut un premiu la un festival important de muzică.
'Ei sunt ca frații noștri. Semănăm în obiceiuri și în mâncăruri, multe vin de la ei, dar și în distracții. Și de ce să nu spun că sunt mândru că am obținut un premiu la un festival important, la Pamukale, cu ani în urmă. Și acolo am avut șansa să deschid concertul idolului meu, Tom Jones, și am învățat să cânt și în limba turcă. Și, în fiecare an, vă trimit vederi de pe scenă, din Antalia, și dansez cu turcii și suntem foarte fericiți. De altfel, acum câteva ore am fost sunat de Ștefan cel Mare și mi-a dat tactica pe care a abordat-o el. Sunt minunați colegii noștri și sper că o să iasă un spectacol remarcabil, pe care nu o să îl uitați.', a declarat artistul înainte de meciul de sâmbătă cu Naționala Artiștilor din Turcia.
Adrian Enache: 'Mi s-au rupt ambii genunchi'
Adrian Enache își va opera genunchii, întrucât s-a procopsit cu probleme după ce s-a suprasolicitat la meciurile de fotbal. Cu toate acestea, artistul susține că va fi mereu alături de echipa națională a artiștilor din România.
'Nu e primul meci, dar nu e fair play să spunem scorul pentru că i-am bătut rău, dar nu era Hassam. Dar eu o să dau doar lovitura de începere pentru că mi s-au rupt ambii genunchi. Și sunt în operație peste câteva zile, dar sunt alături de băieți așa cum am fost și până acum și probabil că turcii au o componență mai bună anul acesta. Pentru că la noi mulți sunt plecați, mulți s-au lăsat, mă rog. Dar avem și jucători noi. Dar surpriza este Luis Gabriel', a spus Adrian Enache, înainte de meciul cu echipa de artiști fotbaliști a Turciei.
Foto: Facebook, arhiva personală, Kanal d.