Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, este avocat în Baroul București: "Mulțumesc profesorilor care au fost alături de mine". Tânărul a fost finalist X Factor 2020

.

Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, este avocat în Baroul București. Finalist X Factor 2020, Adrian Petrache a anunțat că a luat examenul de intrare în Baroul București și este, oficial, avocat. Nepotul lui Florin Salam le-a mulțumit profesorilor care l-au ajutat să descifreze tainele științelor juridice, dar și colegilor care au fost alături de el pe acest drum.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, este avocat cu acte în regulă și este cum nu se poate mai mândru de reușita sa de a intra în Baroul București. Acum câțiva ani, tânărul dezvăluia, pe scena Românii au Talent unde a făcut, de asemenea senzație, că este singurul din familie care a reușit să termine 12 clase și să ia BAC-ul.

Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, este avocat în Baroul București


Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, a trecut cu bine examenul pentru a intra în Baroul București, iar acum ocupă funcția de avocat într-una dintre cele mai prestigioase instituții.

‘Cu bucurie și recunoștiință, vă anunț că, în mod oficial, sunt avocat în Baroul București. Mulțumesc, în primul rând, profesorilor care au fost alături de mine și de colegii mei în acest drum de începere a descifrării tainelor științelor juridice și tututor persoanelor din viața mea, care au fost lângă mine pe toată această perioadă, în care m-am pregătit pentru a susține examenul de intrare în profesia de avocat’, a declarat Adrian Petrache, pe TikTok.


Adrian Petrache le-a promis persoanelor interesate că își va împărtăși experiența și cum s-a pregătit pentru un examen atât de dificil.

Citește și: Ce mesaj i-a transmis Florin Salam nepotului său, Adrian Petrache, înainte de finala X Factor

Citește și: Vloggerița Mimi, victima bullying-ului, la școală. Susține că au agresat-o doi profesori: „M-a terorizat toți acei patru ani. Mă făcea să mă simt redusă mintal’


Citește și: Alexia Eram are bolid de lux, dar se plimbă cu prima mașină pe care și-a cumpărat-o. Care este motivul: „Nu cred că o să o vând vreodată’

Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, singurul din familia lui cu studii superioare

Adrian Petrache a devenit viral în 2019 atunci când a aflat notele obținute la Bacalaureat. La acea vreme, tânărul susținea că este singurul din familia lui care a absolvit 12 clase.

„Sunt primul om din familia mea care a dat şi a luat BAC-ul şi l-am luat cu media 9.13. Şi am luat 10 la Economie, e aşa o mare chestie. Primul bărbat din familia mea care a terminat 12 clase şi a luat BAC-ul. Nimeni n-a mai făcut asta până acum. Îi mulţumesc în primul rând tatălui meu care m-a sprijinit şi m-a ajutat şi nu m-a lăsat să mă apuc de alte lucruri. M-am ţinut de carte. Vreau să dau la drept, să fiu fericit, să am o nevastă bună, copii mulţi. Ăsta e obiectivul meu’, spunea nepotul lui Florin Salam în 2019.


În toată perioada aceasta, Adrian Mihai Petrache s-a ținut de facultate, dar s-a ocupat și de cariera sa. A fost finalist la X Factor în 2020, unde a ajuns în echipa Loredanei Groza. A devenit cunoscut în România datorită vocii sale, însă, deși a cunoscut popularitatea, s-a ținut de școală.


„#FinisCoronatOpus chiar aşa a fost , finalul a încoronat opera. Colegii mei ştiu exact ce spun, ştim fiecare cât am muncit. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot! Cel mai mult pentru oamenii din jurul meu pentru că îmi dau seama că sunt un om iubit de El prin voi toţi ! Buni sau răi…te bucuri de ei sau înveţi o lecţie despre tine’, a transmis absolventul într-o postare pe Facebook.