Când lucrurile s-au așezat în sfârșit în viața Adrianei Bahmuțeanu, iată că problemele din trecut au revenit și continuă să-i creeze probleme – vedeta a fost dată în judecată din cauza datoriilor. Jurnalista a fost acționată în instanță de o firmă care se ocupă cu recuperarea și colectarea silită a creanțelor, dar și de către avocata care a reprezentat-o în procesul pe care îl are cu un cântăreț de manele.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
După un trecut sentimental tumultuos, Adrian Bahmuțeanu și-a găsit fericirea alături de George Restivan, însă sintagma noroc în dragoste, ghinion la bani pare să i se potrivească de minune – jurnalista a fost dată în judecată din cauza datoriilor. Adriana a fost dată în judecată de o firmă care se ocupă cu recuperarea creanțelor, înstituție cu care mulți români au avut de-a face de-a lungul timpului. Acesta nu este însă, din păcate, singurul proces cu care se confruntă vedeta…
Adriana Bahmuțeanu, dată în judecată din cauza datoriilor
În afară de binecunoscutele procese de divorț cu fostul soț – nu mai puțin de 5! -, Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană au avut peste 80 de procese și pângeri penale, practic a fost o vreme când Tribunalul devenise pentru ei o a doua casă… Exact când viața ei a luat-o pe un făgaș bun și tăriește o poveste matură și frumoasă de iubire alături de soțul ei, George Restivan, Adriana Bahmuțeanu pare să o ia de la capăt cu necazurile.
Jurnalista a fost dată în judecată de o firmă de recuperare și colectare silită a creanțelor, notează Spynews. Jurnalista nu și-a plătit niște datorii, iar compania în cauză a trimis mai departe dosarul către o firmă care se ocupă cu recuperarea, și astfel s-a ajuns la proces. Primul termen a avut loc recent, însă a fost amânat până în septembrie, mai scrie sursa citată.
Adrian Bahmuțeanu are pe rol mai multe procese
Din păcate, acesta nu este singurul proces pe care îl are Adriana Bahmuțeanu. Jurnalista a fost dată în judecată și de avocata care a reprezentat-o în procesul cu un manelist. După ce Adriana a renunțat la serviciile ei, avocata a acuzat-o că nu i-a plătit onorariul și, mai mult, că ar fi făcut declarații jignitoare la adresa ei. Tot în luna septembrie, pe 6, va avea loc și acest proces, însă la Constanța.
La distanță de 3 zile, Adriana Bahmuțeanu va trebui să se prezinte la Curtea de Apel București, unde mai are un dosar cu obiect – „actiune în răspundere delictuală', iar la sfârșitul lunii, este termenul în dosarul pentru neplata datoriilor.