Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre performanța obținută de David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris. Vedeta condamnă instituțiile statului care, în opinia ei, nu-i ajută cu nimic pe copiii care vor să facă performanță în sport sau în alt domeniu. Bahmu are numai cuvinte de laudă la adresa părinților sportivului medaliat cu aur.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Adriana Bahmuțeanu susține că politicienii îl felicită pe David pentru medalie, dar niciunul nu a făcut nimic pentru el, iar greul a căzut pe părinți. Vedeta i-a lăudat pe părinții lui David pentru felul în care l-au crescut, de mic, și pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut.
Adriana Bahmuțeanu: 'Oamenii aceia ar trebui luați și făcută conferință de parenting la nivel național. Pentru că așa se crește un copil. Dacă ar fi pus presiune pe el, dacă l-ar fi comparat cu alții…'
Adriana Bahmuțeanu îl laudă pe David Popovici, pentru performanța obținută la Jocurile Olimpice de la Paris, dar ține să sublinieze că, în primul rând, este meritul părinților lui.
'În primul rând, e meritul părinților lui. Ai văzut ce a spus tatăl lui? Că nu l-au forțat niciodată și că nu au pus presiune pe el. L-au dus la înnot din plăcere, că îi plăcea copilului, Și așa se face. E cea mai bună metodă. Să duci copilul din plăcere. După aceea îi dădeau o recompensă, îl duceau la cofetărie. Bravo, în primul rând părinților și copilului pentru performanță, evident. Dar este rezultatul părinților lui. Oamenii aceia ar trebui luați și făcută o conferință de parenting la nivel național. Pentru că așa se crește un copil. Dacă ar fi pus presiune pe el, dacă l-ar fi comparat cu alții, 'Uite-l pe acela, ce premiu a luat și tu nu…', nu ar fi ajuns aici David Popovici, pentru că s-ar fi închis în el, s-ar fi inhibat.', a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru viva.ro.
Adriana Bahmuțeanu: 'Din păcate, statul nu face nimic…'
Vedeta susține că statul nu face nimic, nu îi ajută cu nimic pe copiii speciali, pe copiii olimpici, care obțin performanțe… Dimpotrivă, cei care se chinuie cu ei sunt chiar părinții lor.
'Din păcate statul nu face nimic. Din păcate am văzut 100 000 de postări ale politicienilor care îl felicită și să le fie rușine, pentru că nu au nicio contribuție. Absolut niciuna. Din contră. Câte bazine olimpice avem noi? Am filmat un bazin olimpic închis la Iași, o investiție de 2 000 000 de euro, închis! Nefuncțional. Câte bazine avem? Câte baze sporive avem? Câte investiții se fac în sport pentru copii?', a mai declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru viva.ro.
Adriana Bahmuțeanu: 'Depinde doar de efortul părinților lui'
'Depinde doar de efortul părinților. Sunt și părinți care nu au bani. Ăia ce fac? Pe banii lor! Am văzut părinți care fac credite să ducă copilul la sport, la canto. Pentru că statul nu îi încurajează, cu absolut nimic. Pe olimpici cu ce îi încurajează? Cu nimic!', a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.
Foto: Facebook.